Jurnalul.ro Special Anchete Livia Stanciu, profil de magnat din venituri bugetare: Judecătoarea CCR a încasat peste 6,4 milioane de lei, în ultimii opt ani, din salarii și pensii speciale de la stat

Livia Stanciu, profil de magnat din venituri bugetare: Judecătoarea CCR a încasat peste 6,4 milioane de lei, în ultimii opt ani, din salarii și pensii speciale de la stat

de Ion Alexandru    |   

Doina Livia Stanciu, celebra fostă președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, la unul dintre bilanțurile DNA, din mandatul Laurei Codruța Kovesi, s-a autodeclarat partener de nădejde al procurorilor și care a dispus condamnarea unor persoane nevinovate, așa cum rezultă din deciziile CEDO care au întors acele sentințe, a încasat, potrivit declarațiilor de avere pe care le-a depus, începând cu anul 2016, în calitate de judecător la Curtea Constituțională, venituri din salarii și pensii de la stat în cuantum de 6.403.225 de lei, adică 1.310.000 de euro, la cursul de schimb valabil în anului 2023. Din aceste câștiguri, puțin peste 1,8 milioane de lei se regăsesc într-un depozit bancar deschis în anul 2018, și nicio altă investiție. Livia Stanciu deține același apartament la Galați, din 2022, o Dacie din 1999 și un Matiz E din 2003.

Astfel, în declarația de avere completată în data de 13 iulie 2016, aferentă anului fiscal 2015, Livia Stanciu nota că, în 2015, a încasat ca judecător și președinte al ÎCCJ venituri de 247.695 de lei pe an, la care se adaugă 8.996 de lei pe an din activități didactice prestate la Institutul Național al Magistraturii (INM), precum și indemnizația de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de 55.896 de lei pe an. În total, 312.587 de lei. Apoi, în data de 13 iunie 2017, Stanciu a depus o declarație de avere aferentă veniturilor din 2016, conform căreia, între iulie și decembrie 2016, a încasat de la Curtea Constituțională salarii de 112.986 de lei pe an, o pensie de fost magistrat de 125.244 lei pe an, salarii de la ÎCCJ, pentru perioada ianuarie – iulie 2016, de 175.915 lei pe an, 13.124 de lei pe an de la INM și 32.567 de lei de la CSM. În total, 459.836 de lei pe an.

La data de 14 iulie 2018, Livia Stanciu depune declarația aferentă anului fiscal 2017, document conform căruia, de la CCR, a încasat salarii de 304.137 lei pe an, din pensii a încasat 387.341 lei pe an, de la ÎCCJ a încasat 583 de lei și de la INM 19.931 de lei pe an, ceea ce, în total, înseamnă 711.992 de lei pe an. 

Cumul de salarii de la CCR, ÎCCJ, CSM și INM, la care se adaugă pensia

Potrivit declarației de avere din 14 iunie 2018, aferentă anului fiscal 2018, Livia Stanciu a încasat de la CCR 283.956 de lei pe an, din pensii a încasat 456.716 lei pe an, de la ÎCCJ salarii restante de 19.223 lei pe an, de la INM a încasat 27.014 lei pe an și de la CSM 2.909 lei pe an, rezultând un total de 789.818 lei pe an.

Mai departe, în declarația de avere din 12 iunie 2020, aferentă anului fiscal 2019, Livia Stanciu notează că de la CCR a încasat un salariu de 315.576 de lei pe an, din pensii a încasat 456.716 lei pe an, de la ÎCCJ a încasat 32,757 lei pe an și de la CSM 1.064 de lei, ceea ce înseamnă un total de 806.104 lei pe an.

Un an mai târziu, în 10 iunie 2021, Livia Stanciu nota că, în anul fiscal 2020, a încasat de la Curtea Constituțională indemnizații de 331.611 lei pe an, din pensii a încasat 480.100 de lei pe an, iar de la ÎCCJ a încasat salarii restante de 74.289 lei pe an, ceea ce, însumate, aceste venituri au ajuns la 886.000 de lei pe an. Lucrurile au continuat cu declarația de avere din 10 iunie 2022, aferentă anului fiscal 2021, în care Livia Stanciu scrie că a încasat de la CCR 290.630 de lei pe an, din pensii 396.734 lei pe an și de la ÎCCJ salarii restante de 4.379 lei pe an, însemnând un total de 691.753 de lei pe an.

De asemenea, în declarația de avere din 8 iunie 2023, aferentă anului fiscal 2022, Livia Stanciu precizează că a încasat de la Curtea Constituțională indemnizații de 372.523 de lei pe an, la care se adaugă pensii de 461.880 de lei pe an și salarii restante de la ÎCCJ de 4.385 de lei, sume care, adunate, ajung la 838.588 de lei pe an.

Doar în 2023, a câștigat 15.400 de euro pe lună

Situația se complică, însă, odată cu depunerea, la data de 12 iunie 2024, de către Livia Stanciu, a declarației de avere aferentă anului fiscal 2023. În acest document, fosta președintă a ÎCCJ notează că, anul trecut, a ridicat de la Curtea Constituțională indemnizații de 420.417 lei pe an, la care se adaugă „drepturi salariale restante de la ÎCCJ” de 6.160 de lei. 

În legătură cu pensia specială de fost magistrat pe care Livia Stanciu a încasat-o în 2023, judecătoarea nu scrie concret cuantumul acesteia, ci notează doar că, din 1 ianuarie 2018, până în 31 decembrie 2023, a realizat venituri din pensii în cuantum total de 1.813.837 de lei, bani pe care i-a băgat într-un depozit bancar deschis în anul 2018 la Raiffeisen Bank. „Jurnalul” a adunat, însă, toate sumele trecute de Livia Stanciu ca provenind din pensii, în declarațiile de avere din 2019, 2020, 2021, 2022 și 2023, aferente anilor fiscali 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022, rezultând un total de 2.252.146 de lei, ceea ce înseamnă cu 338.309 lei mai mult decât suma notată de Livia Stanciu în declarația de avere din anul 2024, aferentă anului 2023, cu mențiunea că rezultatul nu conține și pensiile încasate în anul fiscal 2023.

Ca estimare, luând ca reper ultima sumă ca pensie trecută în declarația de avere din 2023, aferentă anului fiscal 2022, de 461.880 de lei pe an, se poate aprecia că, în 2023, pensia Liviei Stanciu s-a situat în jurul valorii de 480.000 de lei pe an, ceea ce înseamnă că, numai anul trecut, judecătoarea a avut venituri de la stat de 906.577 de lei pe an, adică de 75.547,1 lei pe lună (15.418 euro).

Fără investiții. Are, în continuare, o Dacie din 1999 și un Matiz din 2003

Trăgând linie, din 2015, până în decembrie 2023, Livia Stanciu a încasat de la stat, potrivit declarațiilor de avere completate și depuse în calitate de judecător constituțional, salarii totale de 2.431.637 de lei de la Curtea Constituțională, salarii totale de 565.386 de lei de la Înalta Curte de Casație și Justiție, salarii de la Consiliul Superior al Magistraturii în sumă totală de 92.436 de lei, salarii totale de la Institutul Național al Magistraturii de 69.436 de lei și venituri din pensia specială de magistrat în cuantum de 3.244.731 de lei. Adunate, toate aceste venituri ajung, așa cum arătam mai sus, la 6.403.225 de lei, adică la 1.310.000 de euro. Adică, în medie, în fiecare lună din acești 8 ani, Livia Stanciu a realizat venituri exclusiv de la stat de 12.100 de euro.

Din toată această sumă fabuloasă, Livia Stanciu a economisit doar veniturile din pensii, adică 1.871.933,68 de lei într-un depozit bancar. Iar alte investiții nu există. Comparând declarația de avere din 2016, prima depusă ca judecător la CCR, cu cea din 12 iunie 2024, ambele documente arată că Livia Stanciu deține același apartament, la Galați, cu suprafața de 57,63 metri pătrați, cumpărat în anul 1992, la care se adaugă două autoturisme, la fel de „istorice”. Este vorba despre o Dacia 1310 fabricată în 1999 și despre un Matiz E fabricat în anul 2003.

Subiecte în articol: doina livia stanciu depozit venituri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri