x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden (P) Ce-or fi având saloanele de masaj senzual atât de atractiv? Aflăm de la Masaj Club

(P) Ce-or fi având saloanele de masaj senzual atât de atractiv? Aflăm de la Masaj Club

17 Noi 2021   •   19:46
(P) Ce-or fi având saloanele de masaj senzual atât de atractiv? Aflăm de la Masaj Club

Dacă ați observat până acum, atât în capitală, cât și în alte orașe ale țării, saloanele de masaj sunt prezente. Au o apariție discretă, însă cei care au trecut pragul unor astfel de locații știu că dincolo de ușile închise regăsesc un paradis al relaxării.

 

Dacă vă întrebați ce găsiți special aici, atunci ar fi cazul să analizăm puțin oferta de masaj erotic Bucuresti din una din aceste locații. Artemis este locația de vis pentru cei care doresc să uite de realitate, care își trăiesc fantezia de a fi masați de o femeie superbă, cu experiență în arta masării.

 

Dăm vină pe stres

 

Adevărul este că trăim vremuri pandemice care ne-au afectat destul de mult. Ca răspuns al acestor vremuri atipice pe care le trăim, unii s-au refugiat în ajutorul psihologului, alții au ales o altă cale. Au început să savureze tot mai mult viața socială, prezența femeilor în jurul lor și au descoperit arta masării. Regăsesc la Masajclub.ro varietate de masaje.

 

Totuși, există ceva special la acestea. Nu sunt simple masaje, ci acompaniate de zeițe ale frumuseții. Acestea pun în scenă un adevărat ritual al relaxării. Spre exemplu, unul dintre serviciile regăsite aici se referă la masajul cu duș asistat, cel ce presupune prezența a două sau chiar trei maseuze. Iar acestea sunt doar câteva exemple despre cât de condimentate sunt sesiunile de masaj.

 

Fie că dăm vina pe stres, pe monotonie, pe situația pandemică sau orice altceva, după o sesiune de masaj parcă ne simțim mai bine, mai bine în propria piele.

 

Despre beneficiile masajelor și nu numai

 

Este dovedit faptul că masajele au o influență extraordinară asupra organismului. Acestea pot fi oarecum o revitalizare a corpului, din cap până în picioare. În funcție și de tehnica de masaj și de efectele terapeutice urmărite, masajele pot contribui activ la o mai bună oxigenare, la detensionare musculară, îmbunătățește starea de bine, dar și mobilitatea.

 

Iar când la acest context îi sunt asociate și efectele seducției și a masajelor erotice, ne gândim cu siguranță că  totul este amplificat.

 

Pentru o astfel de sesiune de masaj doritorii scot din buzunare câteva sute de lei. Au la dispoziție o oră pentru a savura fiecare minut alături de maseuză. Pentru unele tipuri de servicii de acest gen poate fi solicitat și extra timp, caz în care sesiunea se va prelungi până la maxim 90 de minute.

 

Pentru bărbați și femei?

 

Masajele de acest gen sunt în principal destinate bărbaților. Însă, la Artemis există și un serviciu special pentru cupluri. Desigur, serviciul este pentru cei mai îndrăzneți din fire, dacă se poate spune așa.

 

Pentru unii, aceste masaje sunt un stil de viață. Pentru alții mai degrabă o provocare unică în viață. Adică acel gen de experiență pe care și-ar dori să o încerce, cel puțin o dată. Este poate și un vis masculin, care iată că acum devine o realitate. Oricum ar fi, înainte de toate aveți nevoie de o programare la salonul cu pricina. Detalii în pagina oficială.

 

 

Contact: contact@masajclub.ro

 

 

×