x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto A crescut numărul mașinilor noi înmatriculate în România

A crescut numărul mașinilor noi înmatriculate în România

03 Iun 2022   •   18:05
A crescut numărul mașinilor noi înmatriculate în România

O statistică oficială arată că în acest an a crescut numărul mașinilor noi înmatriculate în România. Comparația a fost făcută cu perioada similară a anului trecut. Totodată, a scăzut numărul mașinilor rulate care au fost înmatriculate.

Conform datelor comunicate de către DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor), în luna mai 2022 au fost înmatriculate în România 12.125 autovehicule noi (autoturisme, vehicule comerciale de marfă și persoane și vehicule speciale), cu 19,0% mai multe decât în luna similară a lui 2021.

Dintre acestea, 10.198 au fost autoturisme, a căror creștere față de luna mai 2021 (când au fost înmatriculate 8.221 unități) este de 24,0%, mai arată statistica DRPCIV. Top-ul pe mărci este următorul: Dacia 2.991 unități, Toyota 962 unități, Ford 862 unități, Skoda 703 unități și Hyundai cu 639 unități.

De la începutul anului până în prezent, autoturismele noi înregistrează o creștere de 32,9%. Pe de altă parte, autoturismele rulate, cu cele 135.275 unități înmatriculate în 2022, înregistrează o scădere de 19,0% comparativ cu perioada similară din 2021.

În ceea ce privește înmatriculările de vehicule comerciale noi, statistica arată un volum de 1.927 unități în luna mai 2022, cu 2,2% mai mic față de mai 2021 și un volum de 8.694 unități înregistrat în cele cinci luni ale anului 2022, în scădere cu 8,2% față de perioada similară a anului trecut.

Pe de altă parte, vehiculele comerciale rulate înregistrează o scădere de 23,0% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Și motocicletele, scuterele, ATV-urile noi au înregistrat în mai 2022 o creștere de 20,9% (665 unități), în comparație cu cele 550 unități înmatriculate în mai 2021. De asemenea, în primele cinci luni din acest an, a fost o creștere de 20,4% față de aceeași perioada a anului anterior.

(sursa: Mediafax)

×