x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Abraham Schot preia cu efect imediat funcţia de preşedinte interimar al Consiliului de Administraţie Audi

Abraham Schot preia cu efect imediat funcţia de preşedinte interimar al Consiliului de Administraţie Audi

20 Iun 2018   •   17:49
Abraham Schot preia cu efect imediat funcţia de preşedinte interimar al Consiliului de Administraţie Audi

Consiliul de Supraveghere al Audi AG a decis să îl însărcineze temporar şi cu efect imediat pe Abraham Schot cu funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie Audi, potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri AGERPRES. 

"Conform celor deja comunicate, preşedintele Audi, Rupert Stadler, a fost arestat preventiv în 18 iunie, la solicitarea Parchetului din Munchen. Stadler a solicitat Consiliului de Supraveghere să îl elibereze din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Audi AG şi din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Volkswagen AG. Consiliile de Supraveghere ale Volkswagen şi Audi au dat curs solicitării lui Stadler de a-l elibera din aceste funcţii. Aceste decizii se aplică temporar, până la clarificare circumstanţelor care au dus la arestarea sa", se spune în comunicat. 

Schot este membru al Consiliului de Administraţie al Audi şi responsabil pentru Vânzări şi Marketing din 1 septembrie 2017. 

Directorul general al constructorului auto de lux Audi a fost arestat luni în Germania, acesta fiind cel mai important oficial din grupul Volkswagen care a fost arestat din cauza scandalului manipulării emisiilor poluante, a transmis Reuters. 

"Putem confirma că Rupert Stadler a fost arestat în această dimineaţă", a spus un purtător de cuvânt de la Volkswagen, precizând că Stadler beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. 

Procurorii din Munchen au informat că Rupert Stadler a fost reţinut ca urmare a îngrijorărilor că ar putea împiedica investigaţia care se derulează în prezent în scandalul manipulării emisiilor poluante. 

Vestea arestării lui Rupert Stadler vine într-un moment în care directorul general al grupului Volkswagen, Herbert Diess, încearcă să introducă o nouă structură de conducere la cel mai mare constructor auto mondial şi european, structură care îl include şi pe Rupert Stadler, şi, de asemenea, să urgenteze tranziţia grupului spre autovehiculele electrice. 

"În cadrul investigaţiei cu privire la dosarul diesel şi al motoarelor Audi, procuratura din Munchen a pus în aplicare un mandat de arestare împotriva lui Rupert Stadler la data de 18 iunie 2018", se arată într-un comunicat al procuraturii. În comunicat se precizează că arestarea lui Stadler a fost făcută la cererea autorităţilor americane. 

Volkswagen a recunoscut în luna septembrie 2015 că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante, declanşând cel mai mare scandal din istoria companiei. Autorităţile americane au depus plângere împotriva fostului director general de la VW, Martin Winterkorn însă este puţin probabil ca acesta să ajungă în tribunalele din SUA pentru că Germania nu îşi extrădează cetăţenii în ţările din afara Uniunii Europene. 

Scandalul dieselgate a costat până acum grupul Volkswagen peste 25 de miliarde euro în răscumpărări, amenzi şi compensaţii iar compania este implicată în continuare în dispute juridice atât în Germania cât şi peste hotare. AGERPRES

×