Provocarea a fost de a face o mașină care să nu semene prea mult cu cele produse de francezi și să păstreze ADN-ul imprimat de-a lungul unui secol de constructorul nipon de automobile. Și le-a ieșit celor de la Mitsubishi, pentru că dacă te izbește pe alocuri asemănarea cu Captur, te încântă precizia și senzația pe care le știai de la japonezele celor trei diamante.
ASX se aruncă în luptă în segmentul fierbinte din clasa B-SUV european. Dezvoltat special pentru piața UE, ASX folosește platforma CMF-B dezvoltată în cadrul Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi și aduce în scenă un hibrid în cele trei forme disponibile în ziua de azi: mild, full și plug-in. Asemănarea cu frații de trust se simte pe ici, pe colo, dar amprenta distinctivă face diferența. Noul SUV înglobează frontul distinctiv „Dynamic Shield” de la Mitsubishi Motors. Amprenta vizuală comunică robustețe, dinamism și se evidențiază emblematicul logo cu trei diamante. Tenta sportivă și fluentă întinsă pe o lungime de peste 4,2 metri este completată cu roțile de 18 inchi care contribuie la scoaterea în evidență a gărzii la sol apreciabile de 17,4 cm. Partea din spate completează versatilitatea sportivă a designului. Luminile sunt LED-uri cu un stil distinctiv, la fel ca și în partea din față. Există o gamă de șase culori disponibile care se combină cu un acoperiș negru în care există și o trapă acționată electric. Protecția pietonilor este îmbunătățită datorită sistemului standard de atenuare a coliziunii frontale, în timp ce capota, bara de protecție față, farurile și zona inferioară a parbrizului sunt special adaptate pentru a reduce probabilitatea de rănire.
Motor economic
Motorizarea testată a fost una complet hibridă, botezată HEV. Aceasta are la bază un motor pe benzină de 1,6 litri ajutat de două motoare electrice. Puterea furnizată este de 143 de cai și vine cu un cuplu de 148 Nm la o turație de 3.600 rot/min. Cutia este una multimod, automată, pentru că trebuie să facă schimbarea rapidă între tracțiunea folosită pentru deplasare, fie că e clasică, electrică sau combinată. ASX excelează în oraș la viteze mici și tinde să tragă mai greu la viteze mari. La rulaj urban, SUV-ul se poate mișca pe distanțe apreciabile în modul electric după modul de condus al șoferului sau la comanda directă a acestuia prin apăsarea butonului EV. O face doar dacă bateria, care nu este prea mare – doar 1,3 kWh - este suficient de încărcată pentru a permite deplasarea fără ajutorul benzinei. Pentru o variantă mai potentă electric există și varianta plug-in hibrid. Motoarele însumate de 10 kW duc puterea totală la 160 de cai, iar bateria ajunge la 10 kWh, semnificativ mai mare decât cea a modelului HEV. Cutia automată transmite tracțiunea doar pe puntea față și se schimbă rapid la viteze mici folosind atât motorul termic, cât și pe cele electrice pentru un zvâc de putere. Situația se schimbă la viteze mari, de peste 130 km/h, când motoarele electrice nu ajută prea mult pentru că acumulatorul mic nu ajută prea mult. Viteza maximă este de 170 km/h. Consumul lui ASX a fost încântător. Asta pentru că în mediul exclusiv urban nu depășește 6,5 litri/100 km, pentru o mașină de 1,44 tone, și scade la un mix de 5,9 litri/100 km după circa 350 km, din care 120 km pe autostradă și restul în trafic de București și Ilfov. Acumulatorul se poate încărca prin frânare recuperativă dacă se pune cutia de viteze în poziția B, iar senzația este ca la o mașină electrică nefiind necesară de multe ori folosirea frânei clasice.
Personalizarea mișcărilor
Șoferul poate alege din butonul Multi-Sense, personalizarea direcției, controlul dinamic al șasiului și livrarea puterii de tracțiune. Există presetate modurile Eco – eficiență maximă, Pure – pentru rulaj electric și Sport - putere maximă de tracțiune, direcție fermă. Am simțit astfel pedigree-ul Mitsubishi al automobilului cu capacități sportive. Ca orice automobil nou care se respectă, ASX aduce cu el o pleiadă de senzori care ajută asistenții inteligenți. Există un sistem de avertizare de distanță, avertizare de părăsire a benzii de rulare, asistență pentru menținerea benzii de circulație, recunoașterea semnelor de circulație, control de croazieră, senzori de parcare și cameră video pentru vedere spate. Adaptive Cruise Control este capabil să păstreze distanța față de automobilul din față cu variația vitezei în funcție de a acestuia până la oprirea totală. Lane Centering Assist poate mișca volanul astfel încât să păstreze mașina pe bandă. Automatic High Beam poate schimba fazele luminilor în funcție de mașinile care vin din sens opus pentru a nu-i orbi pe șoferi.
Confort și spațiu
Interiorul noului ASX combină stilul și confortul, cu o poziție înaltă la volan, dar fără a sacrifica prea mult din sportivitatea specifică mărcii. Se regăsește din plin pedigree-ul de la Renault-Nissan. Avem o tabletă de 9 inchi aproape comună cu a fraților de trust ca design. La fel și display-ul de 10 inchi care ține loc de afișaj pentru a furniza multitudinea de informații pentru șofer. Există și posibilități de personalizare pentru grupul de instrumente inclusiv instrucțiuni de navigare. Sistemul Smartphone-link Display Audio vine cu replicare wireless a smartphone-ului (Apple CarPlay® și Android Auto™) și un sistem audio BOSE® Premium. Accesul în noul model ASX este o operațiune simplă datorită sistemului de operare fără cheie. Când șoferul se apropie la aproximativ un metru de vehicul, sistemul detectează cardul Hands Free și deblochează automat ușile. În mod similar, la ieșirea din vehicul – de îndată ce cardul Hands Free trece peste raza de un metru față de mașină și nu mai poate fi detectat, sistemul încuie automat ușile. Sunt disponibile o selecție de ornamente din țesătură și piele în
funcție de versiune, climatizarea menține o temperatură confortabilă în cabină pe tot parcursul anului, în timp ce scaunele încălzite și volanul încălzit asigură confort în timpul lunilor de iarnă.
Portbagajul nu excelează la capitolul volum, dar atinge 332 de litri și poate crește cu încă 69 de litri atunci când bancheta spate culisantă se află în poziţia strânsă. Prețul lui ASX pleacă de la 20.337 de euro, pentru 1.0 benzină, cutie manuală, 91 cai putere și ajunge la 38.187 de euro plug-in hybrid electric, 1.6 benzină, cutie automată, 159 cai putere, prețuri fără tichete rabla.
Avantaje
- consum mic
- rulează în modul electric
- tehnologii de ultimă oră
Dezavantaje
- asemănări izbitoare cu Renault
- prețul în varianta de top
- nu e 4x4
Cifre
- 5,9 litri/100 km, consum mediu
- 17,4 cm, garda la sol
- 170 km/h, viteza maximă