Opel va lansa săptămâna viitoare noul model electric Corsa-e. Este un automobil de clasă mică şi are un motor de 136 de cai-putere. Autonomia este de 330 de km și se bazează pe un acumulator de 50 kWh. Producătorul dă asigurări că încărcarea până la 80% din capacitate se poate face în 30 de minute. Sprintul până la 100 de km/h se face în 8,1 secunde, iar până la 50 de km/h poate ajunge în doar 2,8 secunde. Corsa-e va avea o lungime de 4,06 metri, în timp ce linia plafonului are profilul unui coupe și este cu 48 de milimetri mai coborât, fără ca spațiul pentru capul pasagerilor să fie afectat. Şoferul are posibilitatea de a seta unul dintre modurile de condus între Normal, Eco și Sport. Corsa electrică va veni cu un nou sistem infotainment al cărui ecran touch poate ajunge la 10 inchi.