x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Ce poate să facă cel mai ieftin roadster sportiv

Ce poate să facă cel mai ieftin roadster sportiv

de Cătălin F. Vărzaru    |    15 Aug 2017   •   20:30
Ce poate să facă cel mai ieftin roadster sportiv

Pentru 28.000 de euro poți deveni vedetă pe șosea. Poți arăta foarte cool într-o zi de vară plăcută și poți avea parte de senzații tari. Poți auzi un zgomot specific mașinilor de curse și te poți așeza aproape de asflat pentru a simți cât mai bine tracțiunea unui mic bolid. Toate acestea se pot întâmpla la volanul roadsterului Mazda MX-5, o adevărată legendă printre mașini renăscută la cea de a patra generație spre deliciul fanilor. MX-5 nu este pentru plimbări cu familia, nu este pentru cărat mobilă de la Ikea. Este făcută doar pentru plăcerea de a conduce.

 

Mazda MX-5 a fost declarată mașina anului 2016 la Salonul auto de la New York reușind să surclaseze  Mercedes-Benz GLC Audi A4 și Jaguar XE. Același juriu i-a acordat și premiul pentru cea mai frumoasă mașină a anului, eveniment care la acel moment a fost unic în istoria competiției. Apoi a venit rândul celor care acordă premiul "Red Dot: Best of the Best" să aleagă MX-5 drept automobilul ce cel mai reușit design. Mazda a semnat astfel o reușită în plan mediatic și de marketing pentru urmașa vestitei Miata. Nu mai trebuia decât ca mașina să se ridice la nivelul premiilor pe care le-a primit. Senzațiile pe care MX-5 le oferă sunt unice. Rămân încrustate în amintirea celui care a condus-o pentru că oferă o întregă gamă de sentimente contradictorii cu cifrele de pe fișa tehnică.

Cum sună motorul

Nu te-ai putea aștepta ca un motor aspirat să sune atât de bine. Zgomotul evacuării produce o senzație pe care o poți întâlni doar la volanul unor supercaruri de sute de mii de euro sau la al automobilelor preparate pentru curse. O accelerare bruscă, urmată de o decelerare la fel de rapidă face ca gazele arse să se precipite în galerii și să scoată un pocnet cum doar la motociclete sau la mașini de sute de cai putere mai auzi. Și totuși, MX-5 are doar 160 de cai putere în versiunea de top RF. Iar la nivel de cuplu acesta abia dacă atinge 200 Nm, cam cât un ecoboost de 1 litru. Și totuși diferența este uriașă pentru că este pusă altfel în valoare. MX-5 are o greutate de doar 1045 de kg. Motorul este plasat pe puntea față, dar tracțiunea este transmisă prin axul cardanic pe puntea spate, astfel că roadsterul împinge mașina și o face să se așeze impecabil pe curbe. Este nevoie de atenție însă mai ales pe drumuri alunecoase sau pe piatră cubică umedă pentru că puterea de împingere să nu fie tentată să scoată mașina de pe trasă. Prea multe griji nu sunt necesare pentru că sistemele electrice, precum cel de control al tracțiunii sau ESP-ul, pot redresa imediat micuțul bolid. La manevre rapide și sportive se adaugă un al doilea factor. MX-5 are o gardă la sol mică, de doar 125 de mm, iar centrul de greutate este coborât ceea ce conferă o mai mare stabilitate nu doar la manevre luate la viteze mari, ci și în curbe. Axul cardanic care face transferul de putere de la cutia de viteze la puntea spate contribuie și el la coborârea centrului de masă.

Mase perfect distribuite

Distribuția maselor este de 49% pe puntea spate, 51 % pe ca din față, aproape de cifra ideală de 50-50. Acest lucru este posibil datorită faptului că scaunele sunt amplasate după jumătatea mașini. Poziționarea scaunelor și garda joasă dau șoferului senzația că merge aproape lipit de asfalt. Sentimentul se accentuează odată cu viteza, astel că 100 de km/h se simt altfel într-un MX-5 decât într-un sedan. De la volanul unui astfel de model, un Logan se vede ca un SUV în raport de înălțime. Sentimentul de sportivitate este cu atât mai puternic cu cât șoferul poate vedea botul mașinii puțin ridicat, ca la frumoasele mașini ale anilor ’50, atunci când mușchii de sub capotă se îmbinau cu un design clasic. Apoi vorbim de un roadster care are o lungime de 3,9 metri ceea ce contribuie la o bună stabilitate și la posiblitatea de a lua viraje strânse într-o manieră sportivă. Suspensiile sunt Thyssenkrupp Bilstein, special concepute pentru manevre sportive și reglate optimizat pentru MX-5. La fel de optimizată este și direcția asistată electric pentru a răspunde manevrelor rapide. Transmisia asigurată printr-o cutie manuală în șase trepte este și ea etajată pentru sportivitate.

Cât consumă

 Înălțimea lui MX-5 este de doar 1,23 metri, ceea ce în combinație cu forma de lacrimă a cockpitului construit în prelungirea parbrizului crează un factor de aerodinamicitate foarte bun. Forma specială a roadsterului face ca aerul să curgă pe deasurpa capului pasagerilor atunci când mașina e decapotată. Motorul de doi litri de sub capota lui MX-5 este capabil de un sprint de doar 7,5 secunde până la 100 de km/h, iar viteza maximă atinsă este de 215 km/h. Consumul nu este un reper pentru o mașină sportivă. O medie ar fi undeva pe la 8 litri/ 100 de km, cu circa doi litri mai mult decât în cifrele de catalog obținute în condiții ideale. Evident că la volanul unei astfel de mașini nu ai cum să conduci ca și când ai face economie de energie pe o mașină electrică. Joaca cu accelerația face delicul șoferului, astfel că la consum se poate ajunge, în oraș, și la 13 litri/100 de km, chiar dacă există și un sistem start/stop. Rezervorul de 45 de litri este suficient pentru escapade de câteva sute de kilometri. Însă călătoriile trebuie să nu fie de foarte lungă durată pentru că portbagajul este capabil să înghită doar 127 de litri pentru că o mare parte a jumătății poseterioare este dedicată hardtopului.

Decapotare rapidă

Partea cu decapotarea face din MX-5 un alt campion. Acoperișul retractabil automat este cel mai rapid din lume, plierea sau extinderea fiind posibile în doar 13 secunde de la acționarea comenzii, și adaugă modelului doar 45 de kilograme în plus. Hardtopul poate fi deschis în timpul mersului până la o viteză de 10 km/h. Toate procedura este însoţită de manevre care sunt afişate şi în instrumentele de bord. Mazda a acorda atenţie detaliilor interioare. Pentru că e vorba de un roadster la care habitaclu are mai mult contact cu mediu decât la o berlină clasică, materialele sunt alese pentru a rezista mai bine în timp, iar lucrătura este mai bine închegată. Chiar dacă vobim de un automobil cu spaţii limitate de depozitare, japonezii au montat un fel de mic spaţiu de depozitate prevăzut cu cheie în spatele cotierei şi au găsit loc chiar şi pentru două suporturi de pahare.

O singură culoare

RF este disponibil într-o singură culoare, premium Gri Machine, cu inserții de aluminiu care accentuează strălucirea. Sistemul de infotainment MZD Connect se bazează pe o tabletă cu ecran tactil de 7 inci şi este capabilă să stabilească şi conexiunea cu smartphoneul. Interesant este că sistemul audio cuprinde inclusiv boxe inserate în tetiere care permit purtarea unei convorbiri telefonice în condiţii bune chiar şi la rularea la viteze mari cu maşina decapotată.

Patru stele

Mazda MX-5 a reuşit să obţină patru stele la testele EuroNCAP în varianta de teste efectuate pentru versiune soft-top decapotată. O performanţă având în vedere că vorbim de un roadster uşor de doar o tonă. MX-5 are implementate o serie de tehnologii care contribuie activ la siguranţă. Blind Spot Monitoring (BSM) monitorizează spatele şi lateralele maşinii și poate fi folosit şi la deplasarea în marşarier împreună cu sistemul RCTA, o alarmă care te avertizează cu privire la orice vehicule sau obstacole care se apropie de spatele mașinii și se oprește atunci când zona este liberă. Sistemul de atenţionare la depăşirea benzii de rulare (LDWS) avertizează şoferul dacă depăşeşte linia dintre benzile de mers fără să semnalizeze. Faruri cu tehnologie LED în echipare standard sunt cuplate cu sistemul de control automat fază lungă (HBC) comută farurile adaptive între faza scurtă şi faza lungă. Există chiar şi un asistent pentru plecarea din rampă.

 

Avantaje

  • Manevrabilitate
  • Senzaţii sportive
  • Hard top metalic

 

Dezavantaje

  • Spaţiu de depozitare limitat
  • Viteza mică până  la care se poate face decapotarea
  • Opţionale limitate

 

Cifre

  • 7,5 secunde, sprintul până la 100 km/h
  • 127 litri, volumul portbagajului
  • 12,5 centrimetri, garda la sol a lui MX-5
×