x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cea mai tare inovație din domeniul auto, premiată de Fundația Dan Voiculescu la SAB Spring Edition 2017

Cea mai tare inovație din domeniul auto, premiată de Fundația Dan Voiculescu la SAB Spring Edition 2017

26 Apr 2017   •   13:11
Cea mai tare inovație din domeniul auto, premiată de Fundația Dan Voiculescu la SAB Spring Edition 2017

O echipă de tineri pasionați de inventică și cercetare reușește să dea speranțe celor țintuiți în scaunul cu rotile. După luni întregi de muncă asiduă, echipa Iris Robotics a prezentat în cadrul Salonului Auto București, ediția de primăvară,

un prototip de mașină electrică semi-autonomă ale cărei comenzi pot fi date prin intermediul unei mănuși cu senzori. Acest concept de vehicul are menirea de a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități. Cu acest proiect s-au înscris în concursul “Propulsăm viitorul”, organizat de Fundația Dan Voiculescu, și au reușit să capteze întreaga atenție a juriului, care l-a desemnat pe Andrei Marin câștigătorul unei burse în valoare de 5.000 de lei. “Ne dorim să-i putem ajuta pe oamenii care suferă de paralizie locomotorie, să-i putem integra mai ușor în societate. Am făcut acest lucru cu niște senzori amplasați pe o mănușă care pot controla vehiculul sau scaunul cu rotile, dându-i autonomie acelui vehicul, pentru a putea ajuta aceste persoane să se bucure de aceleași valori în viață. Deocamdată este un prototip, dar se poate integra pentru o comercializare în serie”, spune câștigătorul. Împreună cu echipa sa, toţi studenţi ai Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi, a lucrat aproximativ 40 de ore pe săptămână, timp de șase luni pentru a dezvolta acest produs, iar recunoașterea primită odată cu bursa SAB, reprezintă un pas înainte pentru implinirea unui vis. „Înseamnă foarte mult pentru noi câștigarea acestui premiu și cu siguranță va aduce un plus de valoare noilor tehnologii pe care le vom implementa în viitor”, mai spune Andrei Marin.

Pe locurile II și III în concursul “Propulsăm viitorul”s-au situat Traian Georgescu, care a propus un set de îmbunătățiri ale vehiculelor ce ies din tiparele binecunoscute până astăzi, și Mihai Dumbrabvă, care a prezentat un ATV polifuncțional dotat cu o nouă generație de suspensie, cu scopul de a ușura accesul pe teren accidentat. “Este o ediție care a avut foarte mulți aplicanți, tineri foarte buni care au vrut să câștige această bursă. A fost destul de greu pentru juriu să delibereze. Toți sunt cu adevărat valoroși și sperăm ca, în orice formă au nevoie, să continuăm să colaborăm cu ei și să-i ajutăm să-și ducă visul mai departe”, a declarat Trisi Cristea, directorul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care, de peste 25 de ani, se preocupă constant de susținerea și promovarea inventicii și cercetării românești, răsplătind de fiecare dată excelența.

×
Subiecte în articol: Iris Robotics salonul auto bucuresti