x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Noul Cod Rutier. Modificări la obținerea permisului auto

Noul Cod Rutier. Modificări la obținerea permisului auto

de Redacția Jurnalul    |    27 Oct 2023   •   11:00
Noul Cod Rutier. Modificări la obținerea permisului auto

Permisul auto va putea fi obținut mai ușor după aprobarea proiectului de lege care aduce schimbări la Codul Rutier.

Ar putea fi astfel eliminați timpii mari de așteptare de la promovarea probei teoretice până la susținerea examenului de traseu, va crește responsabilitatea instructorilor auto în pregătirea viitorilor conducători auto și va fi oferită posibilitatea candidaților de a participa la examenele teoretice și practice oriunde în țară, potrivit antena3CNN.

Prin urmare, obținerea permisului auto se va putea face mult mai repede întrucât:

  •  școlile de șoferi vor trebui să recunoască cursurile parcurse de candidați la alte școli similare.
  •  proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere va putea fi susținută în orice autoritate competentă din România, nu doar în locația de domiciliu sau reședință, așa cum este stabilit în prezent de Codul rutier.

Proba practică și eliberarea permisului se vor putea face doar în fața autorității competente de la locul de domiciliu sau reședință a solicitantului.

  • Candidații nu vor mai fi obligați să finalizeze întreaga școală de șoferi

Aceștia nu vor mai fi obligați să finalizeze întreaga școală de șoferi (care include instruirea teoretică și practică) înainte de a susține proba teoretică. Ei vor putea susține proba teoretică imediat după terminarea pregătirii teoretice și vor putea face pregătirea practică ulterior, înainte de a susține proba de traseu.

Proiectul de lege urmează să fie votat în Camera Deputaților, promulgat de președintele României și  publicat în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege cu noile modificări pentru Codul Rutier 2023 poate fi consultat AICI

×
Subiecte în articol: cod rutier permis auto