x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cu ce ar putea fi înlocuit timbrul de mediu

Cu ce ar putea fi înlocuit timbrul de mediu

01 Mar 2017   •   19:40
Cu ce ar putea fi înlocuit timbrul de mediu

Una dintre soluțiile pe care guvernanții le au în vedere pentru substituirea fondurilor rezultate din eliminarea timbrului de mediu este cea a aplicării unor vignete pentru accesul în marile orașe. Ministerul Mediului invocă principiul conform căruia poluatorul plătește pentru a acoperi o astfel de taxă și dă ca exemplu metropole europene cum ar fi Londra, Budapesta sau Milano în care acest sistem funcționează. Doar că o astfel de soluție ar ridica mai multe hopuri. În primul rând ar rezolva doar în mică parte problema pentru că marea masă de hârburi care va pătrunde în România după eliminarea timbrului va continua să circula pe șosele nefiind doar un pericol pentru mediu, ci și pentru siguranța rutieră. Apoi, cei care au plătit deja o taxă de mediu și nu au recuperat-o sau nu mai au cum să o recupereze vor fi suprataxați. O altă problemă este cea a proprietarilor care locuiesc în zone vizate de surpataxă și care se vor vedea obligați fi să nu-și mai poată folosi mașinile, fie să plătească taxe suplimentare pentru a ajunge la domiciliu. În plus, va exista problema verificării existenței vignetelor, ceea ce va impune crearea unui aparat suplimentar de control sau de investiții pentru camere de surpaveghere. Oricum ar fi, o eventuală vignetă de mediu ar fi cu mult mai scumpă decât o taxă de primă înmatriculare și în unele cazuri ar însemna mai mult decât contravaloarea automobilului. E drept că rețeta se aplică cu succes în mai multe state europene, acolo unde puterea de cumpărarea este net mai mare decât cea din România. Norvegia are în plan chiar să elimine până în 2025 propulsia convențională din rândul mașinilor noi prin insituirea de taxe pentru mașinile diesel și benzină în special la accesul în orașe. 

×