Societatea bazată pe consum a creat un adevărat fashion auto tehnologic. Alergăm după maşini noi pentru că inovaţiile sunt mai degrabă seducătoare decât utile.
Dacă până de curând cumpărătorul era încântat de facelifturi, adică o mică reaşezare a pieselor, acum e asaltat de revoluţia motoarelor. Mici sau electrice. Şi totuşi, cât de profitabilă poate fi o astfel de schimbare, dat fiind că noile produse care ne iau ochii n-au trecut încă testul timpului.
Pe străzile lumii circulă maşini care au depăşit un milion de kilometri, cum sunt celebrele Mercedes Cobra care au fost fabricate în peste 2,7 milioane de exemplare. Au avut sub capotă motoare aspirate pe benzină de 2 şi 2,8 litri sau motoare diesel de 2 şi 3 litri. Există şi un record de anduranţă pe care un Volvo P1800 l-a stabilit atingând 4,8 milioane de kilometri cu un motor aspirat de 1,8 litri pe benzină de 100 de cai-putere.
Recent, un german a mers cu o Skoda Fabia propulsată de celebrul 1,9 TDI peste un milion de kilometri. Întrebarea care se pune este dacă, odată ce vom renunţa la diesel şi la motoarele aspirate pe benzină, aşa cum suntem îndemnaţi prin campanii de marketing agresive, vom avea de câştigat?
Tot mai multe ţări aduc în discuţie renunţarea la motoarele diesel pe motiv de poluare. Norvegia şi-a anunţat recent intenţia ca până în 2025 să interzică vânzarea motoarelor cu combustie clasică în favoarea celor electrice. Motoarele aspirate pe benzină au devenit atât de demodate, că aproape e o ruşine să mai comanzi aşa ceva.
Revoluţia de un litru
Trăim în era motoarelor turbo pe benzină de cilindree mică şi a motoarelor electrice sau hibride. Suntem ademeniţi cu puterea fără egal ce se poate scoate dintr-un motor de un litru. Atât de acaparaţi suntem, încât 200 de cai-putere ni se par un mizilic.
Suntem ameţiţi cu taxele mici pe care le plătim şi cu un consum de invidiat. Totuşi, în afară de taxele mai mici, restul e marketing. N-am întâlnit în teste o maşină cu un motor de un litru care să nu consume 10 litri/100 de km în oraş.
De asemenea, nu ştiu dacă acel motoraş o să fie capabil să atingă cei 400.000 de km promişi. Pentru că atât pretind specialiştii că trebuie să ţină un motor fabricat în ziua de azi.
Cu toate acestea, motorele turbo pe benzină – cel de 999 cc de la Ford şi cel de 1,2 litri de la Peugeot – au fost în topul motoarelor anului. Au fost surclasate doar de hibridul pe benzină de 1,5 litri turbo de pe BMW i8.