x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Declin record pe piața auto din China. Tesla, compania cea mai afectată

Declin record pe piața auto din China. Tesla, compania cea mai afectată

12 Mai 2022   •   10:20
Declin record pe piața auto din China. Tesla, compania cea mai afectată

Vânzările de mașini au înregistrat un declin record luna trecută în China, cea mai mare piață auto din lume, în condițiile în care restricțiile COVID au un impact economic sever. Niciun producător auto nu a suferit mai mult decât Tesla.

Producătorul de vehicule electrice a vândut luna trecută 1.512 vehicule în China continentală, în scădere cu 98% față de luna martie, potrivit datelor Asociației Autoturismelor din China, anunță CNN.

De asemenea, producția Tesla în China a scăzut cu 81%, ajungând la 10.757 de vehicule în aprilie, față de 55.462 în martie.

Tesla nu a exportat niciun vehicul fabricat în Shanghai în aprilie, față de 60 exportate în martie.

Scăderea vine în contextul în care zeci de milioane de persoane din cel puțin 31 de orașe au fost blocate timp de câteva săptămâni, provocând întreruperi masive ale lanțului de aprovizionare și afectând cheltuielile de consum în a doua cea mai mare economie a lumii.

Este o cotitură dură pentru Tesla după un început de an puternic în China continentală. Tesla a fost cel mai bun vânzător de vehicule electrice în această țară în luna martie, livrând 65.184 de mașini de la fabrica sa din Shanghai. Această cifră a crescut cu 15% față de februarie, deoarece cererea consumatorilor pentru vehicule electrice rămâne puternică chiar și în timpul pandemiei.

Anul trecut, Tesla din Shanghai a exportat 484.130 de mașini, aproape jumătate din cele 936.000 de livrări globale ale companiei.

Dar producția și vânzările au fost afectate dramatic în aprilie, când autoritățile au închis Shanghaiul și multe alte orașe pentru a controla răspândirea virusului.

Fabrica Tesla a fost închisă timp de câteva săptămâni luna trecută și abia recent a reușit să repornească producția. A repornit însă cu un alt obstacol. Potrivit Reuters, Tesla a oprit din nou cea mai mare parte a producției din cauza unor probleme cu furnizorii.

Elon Musk a încercat să minimalizeze îngrijorările legate de blocarea producției în China.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Tesla