x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Elon Musk a devenit mai sărac. Investiția în Twitter afectează Tesla

Elon Musk a devenit mai sărac. Investiția în Twitter afectează Tesla

09 Noi 2022   •   13:30
Elon Musk a devenit mai sărac. Investiția în Twitter afectează Tesla
Sursa foto: Hepta

Elon Musk se confruntă cu probleme de credibilitate după ce a investit în Twitter. Acționarii Tesla au vândut masiv titlurile pe care le dețin la Tesla din cauza îngrijorărilor că excentricul miliardar va fi mai preocupat de rețeaua de socializare Twitter, scrie Reuters.

"Se pare că Elon Musk alocă 100% din timpul său companiei Twitter şi ar putea avea nevoie de mai mult capital," spune Jay Hatfield de la Infrastructure Capital Management.

Astfel că averea netă a acestuia s-a redus la 194,8 miliarde de doalri, potrivit datelor Forbes. Mare parte din aceasta provine din cele 15% deținute la compania de autovehicule electrice Tesla, cu o capitalizare la bursă de 622 de miliarde de dolari.

Însă Tesla a pierdut circa 50% din capitalizarea bursieră în luna aprilie 2022, după oferta făcută de Musk pentru Twitter, care l-a  determinat pe acesta să vâmndă acțiuni în valoare de 15 miliarde de dolari. Titlurile Tesla au scăzut, ieri, cu 2%, ajungând la 193,7 dolari/acțiune.

După mai multe luni  de contradicții, Elon Musk a finalizat documentele de preluare a Twitter pentru 44 de miliarde de dolari, dintre care 13 miliarde de dolari reprezintă împrumuturi bancare.

Însă investitorii Tesla sunt îngrijorați că fondatorul companiei va vinde din nou acțiuni, ceea ce ar fi o mișcare riscantă deoarece producătorul de vehicule electrice trebuie să-și crească producția iar piața este tot mai concurențială. 

Totuși, Elon Musk se menține pe locul întâi în topul miliardarilor lumii, la diferență de 40 de miliarde de dolari de Bernard Arnault, proprietarul grupului de lux LVMH, clasat pe locul următor. 



 

×
Subiecte în articol: elon musk twitter tesla