x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Formula 1 anunță prelungirea cu șapte ani a Marelui Premiu din Singapore

Formula 1 anunță prelungirea cu șapte ani a Marelui Premiu din Singapore

27 Ian 2022   •   19:00
Formula 1 anunță prelungirea cu șapte ani a Marelui Premiu din Singapore

Marele Premiu al statului Singapore va continua să se desfășoare pe circuit stradal Marina Bay pentru încă șapte ani, în urma prelungirii contractului de organizare a cursei.

Prin urmare, Formula 1 va continua să evolueze în orașul Singapore din 2022 până în 2028 inclusiv, după ce o prelungire pe mai mulți ani a fost convenită între Singapore GP Pte Ltd (SGP), Singapore Tourism Board (STB) și Formula 1.

Deși au trecut doi ani de când nu a mai avut loc Marele Premiu al statului Singapore, din cauza pandemiei mondiale, evenimentul va reveni în 2022, ca parte a acestui sezon de 23 de curse.

Între timp, sustenabilitatea va ocupa un loc important în viitoarele curse, STB și SGP colaborând pentru a reduce amprenta de carbon a cursei din Singapore, ca parte a unei tranziții către modele de afaceri mai sustenabile și pentru a fi în concordanță cu obiectivele de sustenabilitate ale Formulei 1, cu inițiative care includ creșterea eforturilor de reciclare și utilizarea de materiale sustenabile, pentru a reduce emisiile de carbon ale evenimentului.

„Sunt încântat că Formula 1 va continua să concureze în Singapore pentru încă șapte ani", a declarat Stefano Domenicali, președinte și CEO al Formulei 1.

„Circuitul stradal Marina Bay a găzduit prima cursă nocturnă din istoria F1 în 2008, iar de atunci, Singapore a continuat să încânte fanii, echipele și piloții. Singapore deține un loc special în calendarul F1, iar această prelungire face parte din angajamentul nostru pe termen lung de a continua să dezvoltăm acest sport în Asia.

Planurile care au fost puse în aplicare pentru a reduce amprenta de carbon a evenimentului sunt impresionante și se aliniază cu planurile noastre de a fi Net Zero Carbon ca sport până în 2030 și aștept cu nerăbdare să continuăm relația noastră de succes cu Singapore GP și cu Consiliul de Turism din Singapore, pe măsură ce Formula 1 revine în acest oraș incredibil."

Președintele Singapore GP, domnul Ong Beng Seng, a adăugat: „Suntem foarte încântați că această cursă nocturnă va continua încă șapte ani. După mai mult de un deceniu de celebrare a acestui eveniment spectaculos din calendarul de curse, așteptăm cu nerăbdare să construim pe baza succesului său și să lucrăm cu Formula 1, precum și cu partenerii săi, pentru a duce cursa nocturnă pe culmi și mai înalte.

Suntem încântați că acest eveniment de marcă va demonstra că Singapore este deschis pentru afaceri. Așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm din nou atât fanii și vizitatorii locali, cât și pe cei de peste hotare la Marina Bay Street Circuit".

Marele Premiu al Singapore din 2022 va avea loc pe 2 octombrie.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: formula 1