Kenya merită să organizeze din nou Raliul Safari, absent din 2002, cu condiţia ca el să servească pentru securitatea rutieră în Africa, a afirmat marţi la Nairobi preşedintele Federaţiei internaţionale de automobilism (FIA), Jean Todt.
Todt este şi trimisul special al Naţiunilor Unite pentru securitatea rutieră. El doreşte ca Safari Rally să fie ''pionier şi un exemplu de urmat pentru securitatea rutieră pe continent''. Preşedintele FIA spune că ''trebuie să oprim acest carnagiu limitând numărul de morţi pe şosele, într-un domeniu în care, din păcate, Africa este lideră''.
''Voi meritaţi să aveţi raliul vostru înapoi în calendar, însă trebuie să depuneţi munca necesară'', a adăugat Tod, aflat în vizită în Kenya pentru a trei oară în trei ani.
Faimosul Safari Rally nu mai figurează în calendarul Campionatului Mondial de raliuri (WRC) din 2002, de la victoria lui Colin McRae (Ford). Din cauza problemelor de securitate rutieră, de organizare şi de finanţare, niciun alt raliu african nu a mai fost înscris de atunci în WRC.
''Noile standarde ale raliului trebuie să fie respectate. Ceea ce era posibil când probele se desfăşurau pe drumuri deschise nu mai este posibil astăzi, din cauza creşterii populaţiei. Raliurile trebuie acum organizate pe drumuri închise pentru a reduce riscurile de accidente mortale'', a conchis preşedintele FIA.
Guvernul kenyan a prevăzut un buget de 2 milioane dolari (1,6 milioane euro) pentru a introduce din nou Safari Rally în calendarul Campionatului Mondial de raliuri.