x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Lamborghini recheamă 5.900 de supermaşini, printre care 12 Veneno

Lamborghini recheamă 5.900 de supermaşini, printre care 12 Veneno

15 Feb 2017   •   17:31
Lamborghini recheamă 5.900 de supermaşini, printre care 12 Veneno

Legendarul producător auto Lamborghini recheamă mii de supermaşini, inclusiv rarissimul model Veneno, pentru că acestea pot lua foc.

"În anumite condiţii, când vehicului are rezervorul plin, benzina ar putea intra în contact cu sistemul tobei de eşapament, ceea ce măreşte riscul de incendiul", se spune în comunicatul publicat de Lamborghini.

Reprezentanţii Lamborghini au declarat miercuri că le-au fost semnalate 7 astfel de incidente.

Printre maşinile rechemate se numără şi 12 Venenos care la ora actuală sunt în circulaţie. Maşina în 12 cilindri despre care Lamborghini spune că este un prototip de curse care are voie să circule pe drumurile publice. Preţul unui Venenos porneşte de la 4 milioane de dolari şi ajunge până la 4,5 milioane.

Producătorul a rechemat în jur de 5,900 de Aventador, model al cărui preţ pleacă de la "modica" sumă de 400,000 de dolari.

Lamborghini, care este deţinut e grupul Volksvagen, a anunţat recenmt vânzări record. Producătorul a fabricat 3,457 de maşini, cu 7% mai mult decât în 2015.

Sursa: CNN Money

×