x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Maşina anului 2016. Astra bate XC 90

Maşina anului 2016. Astra bate XC 90

02 Mar 2016   •   09:06
Maşina anului 2016. Astra bate XC 90

Opel a reuşit să învingă revelaţia celor de Volvo-Geely. Juriul format din 58 de de ziarişti din presa auto europeană din 22 de ţări a desemnat drept maşina anului 2016 noua Astra. Ultima creaţie a celei mai populare marci de la Opel a reuşit să surclaseze cu doar 15 puncte mult lăudatul XC90. Opel Astra a reuşit să adune 309 puncte, în vreme ce SUV-ul de la Volvo a adunat 294. Pe poziţia a treia, la mare distanţă, s-a situat Mazda MX-5 cu 202 puncte, urmată de clasicul. Audi A4 cu 189 de puncte. Nava amiral a BMW, noua serie 7, a ocupat abia poziţia a şaptea, cu 143 de puncte, fiind depăşită de Skoda Superb cu 147 de puncte şi de creţia britanico-indiană de la Tata Jaguar XE, cu 163 de puncte. Marca germană deţinută de americanii de la General Motors câştigă pentru cea de a eoară titlul, din 1964 încoace, de când a fost inaugurată competiţia. Ultimele victorii au fost obținute de Insignia în 2009 şi Ampera în 2012, însă acestea nu au adus și mai multe vânzări de unităţi în România. Noul Astra a mai câștigat premii internaționale precum SAFETYBEST 2015 și Volanul de aur 2015 şi se remarcă prin faptul că este o maşină aproape complet nouă, de la arhitectură la motorizare. Printre gadgeturile pe care Astra le propune în segmentul său se numără scaunele ventilate sau sistemul de iluminare cu matrice IntelliLux Led, opţiuni posibile, de obicei, la maşinile cotate ca limzine. Preţul în România pentru noul Astra pleacă de la 15.100 de euro cu TVA pentru motorizare pe benzină 1.4 litri de 100 de cai putere.

×