x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Vom circula doar cu mașini chinezești?

Vom circula doar cu mașini chinezești?

de Cătălin F. Vărzaru    |    03 Apr 2026   •   06:20
Vom circula doar cu mașini chinezești?
Sursa foto: Cum au ajuns mașinile chinezești să domine șoselele Europei

Europa nu mai produce doar automobile. Sau, mai corect spus, nu mai este sigur că va continua să o facă în forma în care o știm astăzi.

Într-un moment istoric rar, în care economia, geopolitica și tehnologia se intersectează brutal, industria auto - una dintre coloanele vertebrale ale economiei globale - pare că intră într-o fază de transformare profundă. Semnalele sunt deja vizibile. În Europa, producători emblematici precum Volkswagen analizează trecerea către industria de apărare. În Japonia, liderul mondial Toyota avertizează că actualul model industrial riscă să nu supraviețuiască. Iar în România, piață considerată până de curând periferică pentru inovație, apar într-un interval extrem de scurt două modele chinezești care schimbă complet regulile jocului. Nu mai vorbim despre o evoluție. Vorbim despre o ruptură.

Când cel mai mare producător auto din Europa, Volkswagen, ia în calcul să producă sisteme pentru apărare antiaeriană, nu mai este doar o știre economică. Este un semnal de epocă. Volkswagen analizează conversia unor unități industriale pentru producția de componente destinate sistemelor de apărare, într-un moment în care cererea pentru automobile europene scade, iar presiunea din partea competitorilor asiatici, în special Made in China, crește accelerat. În paralel, Europa își redefinește prioritățile strategice, iar investițiile în apărare cresc, deschizând noi oportunități pentru industria grea. Pentru un gigant construit pe producția de masă a automobilelor, această repoziționare nu este doar o oportunitate, ci și o recunoaștere implicită a faptului că modelul tradițional este sub presiune. Fabricile care odinioară produceau milioane de mașini anual ar putea deveni, în viitor, platforme industriale mult mai diversificate.

 

Avertismentul Toyota

În același timp, din Japonia vine un mesaj și mai dur. Toyota, lider global al vânzărilor auto de șase ani la rând, avertizează că industria nu este pregătită pentru ofensiva chineză. Declarațiile conducerii sunt fără echivoc: dacă nimic nu se schimbă, producătorii și furnizorii tradiționali riscă să nu supraviețuiască. Problema nu este doar costul, ci ritmul. Constructorii chinezi dezvoltă modele mai rapid, reduc ciclurile de producție și acceptă un alt tip de echilibru între performanță, cost și tehnologie. În acest context, până și Toyota este nevoită să își reducă costurile și să regândească modul în care produce. Iar dacă liderul mondial spune că modelul actual este în pericol, atunci întreaga industrie trebuie să se pregătească pentru schimbare. Și în tot acest timp, mașinile chinezești își continuă triumfătoare ofensiva și uimesc. În doar o săptămână, numai în România au avut loc două lansări premium.

 

1.200 km cu Omoda 7 SHS-P

Intrarea Omoda 7 SHS-P, produs al grupului Chery, pe piața din România nu este doar o lansare de model, ci un exemplu concret al noii strategii chineze: produse bine echilibrate, cu tehnologie avansată și un preț foarte atractiv.

Omoda 7 SHS-P este un SUV plug-in hybrid din segmentul compact, dar cu dimensiuni care îl apropie de zona superioară: 4,66 de metri lungime, 1,87 de metri lățime și un ampatament de 2,72 de metri. Este, practic, un rival direct pentru modelele europene consacrate, dar vine cu o filozofie diferită.

Sub capotă regăsim un sistem hibrid, compus dintr-un motor pe benzină de 1,5 litri și un motor electric, care împreună dezvoltă aproximativ 274 de cai putere și un cuplu de 365 Nm. Performanțele sunt mai mult decât suficiente pentru utilizarea zilnică, cu o accelerație de la 0 la 100 km/h în jur de 8,4 secunde și o viteză maximă limitată la 180 km/h. Ceea ce definește însă acest model este eficiența. Bateria de 18,4 kWh permite o autonomie electrică de aproximativ 90 de kilometri, suficientă pentru majoritatea deplasărilor urbane. În regim combinat, autonomia totală ajunge până la 1.200 de kilometri, iar consumul mediu poate coborî la valori extrem de reduse pentru această clasă.

Interiorul este dominat de tehnologie. Un ecran central de 15,6 inchi care poate culisa stânga-dreapta, instrumentar digital, head-up display și o serie de sisteme de asistență creează o experiență apropiată de segmentul premium. Materialele și dotările - de la scaune ventilate până la sisteme de purificare a aerului - contribuie la o senzație de confort greu de asociat cu acest nivel de preț.

Iar aici apare adevărata problemă pentru constructorii europeni: Omoda 7 SHS-P oferă aproape tot ce oferă un model occidental, dar la un preț în jurul a 40.000 de euro, plus o garanție la motoare de un milion de kilometri. Este exact tipul de produs care erodează baza de clienți a mărcilor tradiționale.

 

Zeekr 7GT, supercar

Dacă Omoda 7 SHS-P este despre volum și echilibru, Zeekr 7GT, produs de Geely, este despre ambiție și superputere. Acest model electric construit pe o arhitectură de 800 V duce tehnologia la un nivel impresionant. Sistemul de încărcare permite alimentarea bateriei de la 10% la 80% în aproximativ 13-16 minute, iar în doar 10 minute se pot adăuga sute de kilometri de autonomie. Asta dacă dai peste o stație de încărcare care suportă 480 kW, lucru rarism, în România. În versiunea de top, Zeekr 7GT dezvoltă până la 646 de cai putere și accelerează de la 0 la 100 km/h în aproximativ 3,3 secunde. Sunt cifre care îl plasează în zona supercarurilor, nu a unui automobil de familie.

Autonomia variază în funcție de baterie, ajungând până la aproximativ 665 de kilometri în ciclu WLTP, în versiunea mai blândă cu tracțiune doar pe spate și 421 de cai putere. Dimensiunile generoase, cu o lungime de peste 4,8 metri și un ampatament de 2,9 metri, oferă spațiu real pentru utilizare zilnică, ceea ce îl transformă într-un vehicul extrem de versatil.

Interiorul este, la rândul său, o declarație tehnologică. Head-up display-ul cu realitate augmentată, ecranele de mari dimensiuni, procesorul de ultimă generație și materialele premium creează o experiență digitală completă. Nu este doar o mașină, ci un ecosistem. Ceea ce impresionează cel mai mult este însă poziționarea. Zeekr 7GT nu vine ca o alternativă ieftină, ci ca un concurent direct pentru mărcile premium europene, oferind performanțe similare sau chiar superioare la un preț semnificativ mai accesibil. Pentru că pleacă de la 46.490 de euro și ajung până la 60.490 de euro în versiunea cu baterie de 100 kWh și tracțiune integrală. Spre comparație, un Porsche Taycan Cross Turismo de 435 de cai putere, care atinge suta în 4,7 secunde se vinde cu 124.000 de euro.

 

Trei modele industriale, o singură confruntare

Privind ansamblul, devine clar că industria auto globală este prinsă între trei paradigme.

Europa încearcă să se adapteze prin diversificare, chiar dacă asta înseamnă ieșirea din zona tradițională. Japonia încearcă să își apere modelul bazat pe eficiență, dar este forțată să accelereze. China, în schimb, nu doar că ține pasul, ci redefinește regulile. De la mobilitatea verde, la securitate, avem deja de-a face cu o schimbare de paradigmă. Cea mai importantă concluzie nu ține de mașini, ci de rolul industriei. Timp de peste un secol, industria auto a fost motorul economiei globale. Astăzi, însă, acest rol nu mai este garantat. Dacă un gigant precum Volkswagen se uită către industria de apărare, iar liderul mondial Toyota avertizează că modelul actual este în pericol, atunci schimbarea este deja în curs. Ce urmează? Viitorul industriei auto nu va fi decis doar de electrificare sau autonomie, ci de capacitatea de adaptare. Europa încearcă să se reinventeze. Japonia încearcă să accelereze. China accelerează deja. Iar România nu mai este doar spectator, într-un context în care și industria auto locală începe să resimtă presiunea, cu locuri de muncă puse în pericol de aceste transformări.

3,3 secunde până la sută, accelerația lui Zeerk 7GT

90 km electric cu hibridul Omoda 7 SHS-P

484 de furnizori globali avertizați de Toyota

 

Avatanje

- concurența chineză va duce la scăderea prețurilor

- garanția pentru motare crește

- tehnologii mai competitive

 

Dezavantaje

  • lovitură dură pentru industria auto tradițională

  • ar putea dispărea mărci consacrate

  • șomaj mai mare în UE

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Mașini chinezești europa automobile
Parteneri