x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Mazda6: Cinci stele Euro NCAP

Mazda6: Cinci stele Euro NCAP

de Sebastian S. Eduard    |    04 Sep 2013   •   14:58
Mazda6: Cinci stele Euro NCAP

Noua Mazda6 este oficial una dintre cele mai sigure maşini de pe şosea după ce a primit maximul de cinci stele de la Euro NCAP. Rezultatul confirmă strategia Mazda de a creşte nivelul de siguranţă al vehiculelor cu inovaţii cum ar fi caroseria SKYACTIV. Mazda6 este pregătită pentru viitor, fiind echipată cu gama de tehnologii de siguranţă i-ACTIVSENSE.

Modelul este cel de-al patrulea de la Mazda care obţine cinci stele Euro NCAP în condiţiile unui nou sistem de cotare mai riguros, introdus în 2009. Celelalte modele sunt generaţiile anterioare Mazda6 şi Mazda3 precum şi actuala Mazda CX-5. Punctajele din fiecare categorie sunt bazate pe mai multe teste de impact, incluzând impactul frontal la 64 de km/h, impactul lateral la 50 km/h, impactul lateral cu un stâlp la 29 km/h şi impactul cu un pieton la 40 de km/h. Totodată, Euro NCAP evaluează sistemul electronic de control al stabilităţii, denumit DSC (Dynamic Stability Control) la Mazda.
 
Şi sedanul şi versiunea combi au obţinut punctaje de top în toate cele patru categorii ale testului. Procentele pentru protecţia adulţilor, protecţia copiilor şi pentru asistenţa sistemelor de siguranţă au fost de 92%, 77% şi 81% depăşind uşor nivelurile cerute de fiecare categorie pentru a obţine cinci stele (80%, 60% şi 65%). Mazda6 a înregistrat 66% la siguranţa pietonilor.

×