Înmatriculările maşinilor noi continuă să scadă în România. Intrarea târzie pe piaţă a “Programului Rabla”, instabilitatea financiară şi ofertele atractive de pe piaţa second hand au făcut ca în primele şase luni ale acestui an înmatriculările să înregistreze o scădere de 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform analizei Auto.ro.
Astfel, înmatriculările maşinilor noi au ajuns la 24.550 de unităţi în primul semestru al acestui an. Dacia conduce detaşat topul înmatriculărilor de maşini noi cu 6.440 de unităţi, dar cu 23% mai puţine decât primul semestru al anului trecut. Volkswagen a înregistrat 2.830 de unităţi şi Skoda 2.080 de unităţi. Urmează Renault şi Ford.
În luna iunie 2013 s-au înmatriculat în România 3.970 de autoturisme noi, cu 46% sub cele 7.330 înscrise în circulaţie în iunie 2012. În ciuda faptului că a fost prima luna în care s-a derulat programul de înnoire a parcului auto, în iunie 2013 s-a înregistrat o scădere şi faţă de luna precedentă cu 3.5%.
Numărul de maşini second hand importate România a crescut cu 38% în primul semestru al anului în curs ajungând la 101.700 de unităţi, de la 73.730 de unităţi înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Volkswagen îşi menţine postura de lider pe piaţa auto second hand cu 25.150 de autoturisme importate în România în primul semestru al acestui an, reprezentând o creştere de 44%. Următoarele locuri sunt ocupate de Opel cu 17.620 de unităţi şi Ford cu 12.080 de unităţi, cele trei mărci însumând aproape jumătate din totalul importurilor de maşini second hand.
În total, în primul semestru din acest an s-au înmatriculat 126.250 de autoturisme noi şi second hand, reprezentând o creştere de 18% comparativ cu primele 6 luni din 2012.