x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Recall greu la Dieselgate

Recall greu la Dieselgate

06 Iun 2019   •   19:30
Recall greu la Dieselgate

România se află pe ultimul loc în UE în privinţa rechemărilor care au avut loc în urma scandalului Dieselgate. Doar 37% dintre mașinile Grupului Volkswagen înmatriculate în România afectate de softul mincinos au fost remediate de constructorul german. Ţara noastră este urmată de Polonia (45%) și Croația (46%), în timp ce toate celelalte state au un procentaj de remediere de cel puțin 50%. Cifrele apar într-o analiză publicată recent de Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu. Germania este țara în care Grupul Volkswagen a remediat cele mai multe mașini: 99% dintre unitățile echipate cu motorul EA189 și 70% dintre unitățile echipate cu alte motoare Volkswagen. La ceilalţi constructori afectaţi de scandalul emisiilor, Alianța Fiat-Chrysler a remediat deja 83% dintre mașini, printre care și 85% dintre unitățile Fiat 500X, în timp ce Mercedes-Benz a atins un procent de 74% pentru Clasa A, Clasa B, CLA și GLA. 70% dintre unitățile Opel Insigna au fost remediate, la fel ca 88% dintre unitățile Renault Kadjar și Captur. În schimb, cel mai mic procent este trecut în dreptul modelelor Opel Cascada și Zafira, de numai 12. Scandalul Diesel a afectat peste 43 de milioane de unităţi din UE.

×