x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Renault îşi menţine obiectivele pe 2019 în pofida scăderii vânzărilor în primul trimestru

Renault îşi menţine obiectivele pe 2019 în pofida scăderii vânzărilor în primul trimestru

26 Apr 2019   •   21:30
Renault îşi menţine obiectivele pe 2019 în pofida scăderii vânzărilor în primul trimestru

Constructorul auto francez Renault a anunţat vineri o scădere a vânzărilor sale, atât în termeni de volum cât şi de valoare, în primul trimestru al acestui an, dar cu toate acestea şi-a confirmat obiectivele pentru 2019, informează Reuters.

În primele trei luni ale anului înmatriculările mondiale ale grupului auto francez, care cuprinde mărcile Renault, Dacia, Lada, Alpine, Renault Samsung Motors şi Jinbei Huasong, au scăzut cu 5,6% până la 908.348 vehicule din cauza suspendării activităţii în Iran dar şi diminuării vânzărilor în China.

Diminuarea vânzărilor a avut ca efect o scădere cu 4,8% a cifrei de afaceri pe primul trimestrul până la 12,527 miliarde euro, comparativ cu 13,155 miliarde euro în perioada similară a anului trecut. La un curs de schimb constant declinul ar fi fost unul de 2,7%.

Vânzările grupului au scăzut în toate regiunile, exceptând Europa unde au crescut cu 2% graţie performanţelor solide înregistrate de modelele Clio, noul Duster, Zoe şi autovehiculele comerciale uşoare. În perioada ianuarie-martie 2019 au fost înmatriculate 184.042 autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare marca Dacia, în creştere cu 7,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

Directorul de vânzări de la Renault, Olivier Murguet a subliniat că în primul trimestru al acestui an piaţa auto mondială s-a contractat cu 7,2%. "În acest context, Renault a înregistrat performanţe superioare pieţei" a subliniat Olivier Murguet.

Pentru 2019, grupul Renault estimează că piaţa mondială ar urma să înregistreze o contracţie de 1,6%. Cu toate acestea grupul şi-a confirmat obiectivele pentru acest an, respectiv o cifră de afaceri în creştere şi o marjă operaţională de aproximativ 6%.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Renault