Liderii Renault, Nissan şi Mitsubishi s-au întâlnit vineri la Paris pentru a întări alianţa şi a revitaliza proiectele de cooperare, afectate de problemele judiciare ale fostului şef Carlos Ghosn, transmit Reuters şi AFP.
Şefii celor trei producători auto au anunţat că vor să lucreze împreună pe segmentul vehiculelor electrice şi al tehnologiilor pentru vehiculele autonome.
Pentru prima dată, a avut loc la sediul central al Renault o şedinţă a noului consiliu operaţional, creat printr-un memorandum de întelegere semnat în 12 martie la Yokohama, în Japonia. Consiliul este alcătuit din directorii generali ai Renault (Thierry Bolloré), Nissan (Hiroto Saikawa) şi Mitsubishi (Osamu Masuko) şi este condus de preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard.
Cei patru lideri au stabilit să se întâlnească lunar, alternativ în Paris şi Tokyo, pentru a adopta "prin consens" toate deciziile operaţionale importante.
"Potenţialul alianţei trebuie acum evaluat în mod adecvat. Este de competenţă să ne definim viitorul", se arată într-un comunicat al Renault.
Separat, Nissan şi Renault au anunţat vineri că au înfiinţat un nou centru de cercetare-dezvoltare (R&D) la Shanghai pentru a accelera dezvoltarea tehnologiei pentru vehiculele electrice şi autonome în China, cea mai mare piaţă auto din lume.
Luni, acţionarii Nissan au aprobat înlăturarea lui Carlos Ghosn din Consiliul de Administraţie, întrerupând ultimele legături cu omul care a salvat compania de la faliment în urmă cu două decenii, dar care acum este acuzat de nereguli financiare.
În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 65 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015. El este acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi de abuz de încredere.
Trimis la Nissan în 1999 în postul de director operaţional, după ce constructorul auto japonez a încheiat alianţă de capital cu constructorul francez Renault, Ghosn este considerat principalul autor al salvării Nissan de la faliment prin reduceri de costuri. În 2000, Carlos Ghosn a devenit preşedintele Nissan, iar în perioada 2001-2017 a ocupat postul de director general, perioadă în care a reconfigurat alianţa Renault-Nissan în cel de al doilea mare producător auto mondial după Volkswagen AG.
Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault - Nissan - Mitsubishi, în condiţiile în care pe cele mai mari pieţele auto globale - China, SUA şi Europa - cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
AGERPRES