Tesla a anunţat că Robyn Denholm este noul preşedinte al companiei, după ce fondatorul, Elon Musk, a fost nevoit să renunţe la această funcţie, în urma unei anchete a FBI. Elon Musk va rămâne, în continuare, director executiv al Tesla.
Denholm, una dintre cele două femei din board-ul de nouă membri ai Tesla, şi-a asumat imediat poziţia, potrivit companiei. În prezent, aceasta ocupă funcţia de director financiar şi de strategie la Telstra, cea mai mare companie de telecomunicaţii din Australia. Denholm va renunţa la Telstra pentru a putea ocupa noua funcţie oferită în cadrul Tesla.
Elon Musk a fost nevoit să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari şi să renunţe la postul de preşedinte al companiei fondate chiar de el, în urma acuzaţiilor de fraudă apărute după publicarea unui mesaj pe Twitter. În postare, Musk îşi exprima intenţia de a scoate compania de la bursă.