x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Scădere dramatică a vânzărilor grupului Volkswagen

Scădere dramatică a vânzărilor grupului Volkswagen

05 Dec 2015   •   10:33

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut în noiembrie cu 3,8%, însă scandalul emisiilor a dus la un declin de 20% al livrărilor grupului Volkswagen, a anunţat, vineri, Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.

În octombrie, piaţa britanică înregistrase prima scădere a vânzărilor, după 43 de luni de creştere consecutivă, o perioadă record de expansiune.

Luna trecută, livrările au consemnat un avans anual de 3,8%, la 178.876 unităţi. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Vauxhall Mokka.

În perioada ianuarie - noiembrie 2015, livrările pe piaţa britanică au urcat cu 6,2%, la nivelul record de 2.453.426 unităţi. Este cea mai bună performanţă înregistrată vreodată în primele 11 luni ale anului.

Modelele cel mai bine vândute au fost Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.

În noiembrie, Dacia a vândut 2.438 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 41,01% faţă de perioada similară din 2014, când a înmatriculat 1.729 unităţi.

În perioada ianuarie - noiembrie 2015, Dacia a vândut pe piaţa britanică 24.225 vehicule, în creştere cu 8,35% faţă de primele 11 luni din 2014, când a înmatriculat 22.359 unităţi.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit, în opt ani, un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Directorul general al SMMT, Mike Hawes, a afirmat: 'Datele din noiembrie vin să reamintească soliditatea pieţei auto britanice, ratele scăzute ale dobânzilor şi creditele ieftine stimulând consumatorii să achiziţioneze maşini noi".
"Ne aşteptăm la o încetinire a cererii în perioada următoare, după trei ani şi jumătate de creştere neîntreruptă', a adăugat el.

Vânzările VW în Marea Britanie au scăzut în noiembrie cu 20%, dar în primele 11 luni din acest an au înregistrat un avans de 4,5%.

Grupul Volkswagen a anunţat recent că în Marea Britanie există aproximativ 1,2 milioane de autovehicule cu motoare diesel echipate cu softul care permitea manipularea testelor de emisie.

Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că maşinile afectate aparţin mărcilor Volkswagen, Seat, Audi şi Skoda, iar clienţii vor fi contactaţi în curând pentru repararea vehiculelor.

Grupul Volkswagen a recunoscut, recent, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

×
Subiecte în articol: Volkswagen dieselgate