Primăria Capitalei nu a aprobat mitingul transportatorilor rutieri, programat pentru joi, 10 decembrie. Patronatele din transporturi rutiere spun că nu-i va împiedica refuzul primăriei şi îşi vor cere drepturile în stradă.
“Primăria Capitalei a respins, în şedinţa din data de 07.12.2015, cererea formulată de. Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.), pentru organizarea unui miting la data de 10.12.2015. COTAR a luat legatura cu toate organizaţiile patronale din transport şi împreună vom depune o nouă cerere, pentru a organiza un protest la nivel naţional al transportatorilor rutieri. Totodată, anunţăm public faptul că la dată când vom anunţa protestul, speram ca Primăria Capitalei sa ne dea aprobare. În caz contrar, vom declanşa un protest spontan”, se precizează într-un comunicat de presă al patronatului.
Mai mult, organizatorii protestului spun că decizia consiliului local încalcă drepturile constituţionale, dar nu-i opreşte de la organizarea acţiunii de protest. “Suntem dispuşi să plătim inclusiv amenda de 10 000 de lei, dacă nu ni se va da dreptul la organizarea unui protest. Considerăm că Art. 30 din Constituţia României, privind dreptul la libertatea de exprimare este inviolabil, însă este încălcat de autoritatea publică locală”, declarat Vasile Ştefănescu, Preşedinte COTAR.
Transportatorii cer deblocarea tuturor plăţilor către transportatori (banii pe acciză şi plata cupoanelor pentru pensionari sau persoane cu handicap), rezolvarea problemelor pirateriei în taximetrie, intervenţia urgentă din partea Guvernului României pentru modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel încât operatorii de transport să fie exoneraţi de obligaţia de a plăti drepturile de autor numai pentru simplu fapt că autovehiculul este dotat cu un aparat de radio. Principala cerere este însă legată de RCA.
“Tariful RCA a crescut cu peste 300% în ultimele 6 luni pentru activitatea de transport persoane şi marfă, inclusiv Taxi. În acest sens, solicităm schimbarea urgentă a algoritmului de calcul a poliţei RCA, după criterii relevante profilului de risc al asiguratului, astfel: 50% din tariful RCA să fie determinat de către caracteristicile tehnice ale autovehicului; 50% să fie determinat de cazierul auto al şoferului autovehiculului (identificat după CNP). Un asemenea mod de calcul al poliţei RCA atrage după sine modificarea comportamentului unui asigurat RCA, în sensul creşterii responsabilităţii în trafic şi implicit, a creşterii siguranţei rutiere”, se mai precizează în comunicatul COTAR.
Transportatorii mai cer să se acorde posibilitatea de a fi efectuată reparaţia unui autovehicul în cazul unui eveniment rutier acoperit de o poliţă RCA, în baza propriei asigurări RCA, ulterior, asigurătorul RCA care a achitat dauna să aiba posibilitatea de regres asupra asigurătorului RCA a persoanei vinovate. În acest fel, se vor modifica şi criteriile de selecţie în momentul achiziţiei unei poliţe RCA, responsabilizând pentru prima data, cumpărătorul unui astfel de produs de asigurare cu caracter obligatoriu.
“În opinia noastră, această taxă obligatorie RCA este o problemă naţională, nu numai a transportatorilor. Pentru cetăţenii posesori de autoturism, taxa s-a dublat din decembrie anul trecut şi până în prezent, înregistrând o creştere de 100% nejustificată, percepută de către societăţile de asigurări”, mai spune Vasile Ştefănescu.