Compania britanică Triumph a prezentat un concept despre care spune că va fi lansat pe piață din luna mai. Rocket 3 are 180 de cai-putere pe o singură roată și un cuplu care ajunge la 240 Nm scos dintr-un motor în trei cilindri de 2.500 cc, cel mai puternic propulsor pus vreodată pe un model de serie Triumph. Pentru controlul celor 180 de cai-putere va exista o serie de componente electronice menite să păstreze stabilitatea bolidului pe două roți. Vor exista, de asemenea, un sistem de control al tracțiunii, câteva moduri presetate de mers și manevrare ride-by-wire a gazului. Rocket 3 va fi prezentat în trei versiuni: bobber, touring, classic. Rocket 3 se înscrie în seria Triumph Factory Custom, din care va face parte și modelul Thruxton. Thruxton TFC va fi produs în 750 de exemplare, are multe elemente din fibră de carbon, suspensii Ohlins și costă 20.000 de euro. Triumph s-a reinventat în 1984, după ce marca originală care producea motociclete încă din 1885 a dat faliment.