x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Volkswagen, BMW şi Daimler, acuzate că au făcut teste pe oameni

Volkswagen, BMW şi Daimler, acuzate că au făcut teste pe oameni

01 Feb 2018   •   13:50
Volkswagen, BMW şi Daimler, acuzate că au făcut teste pe oameni

Companiile Volkswagen, BMW şi Daimler sunt acuzate că au plătit 25 de tineri ca să inhaleze, ore la rând, gaze de eşapament. Astfel de experimente ar fi fost făcute şi pe maimuţe, susţin organizaţii neguvernamentale.

Volskwagen a recunoscut că aceste lucruri s-au întâmplat. BMW a negat orice implicare. Testele ar fi trebuit să identifice efectele poluante ale motoarelor diesel şi, culmea, ar fi trebuit să fie folosite pentru a dezincrimina companiile implicate în scandalul Dieselgate. „Rezultatele pe care le-am primit: inhalarea emisiilor diesel timp de mai multe ore nu este periculoasă în primă instanţă, este un nonsens ştiinţific şi poate fi considerat ca un atac pentru că nu este sănătos să lăsăm subiecţii să respire această substanţă otrăvitoare, dioxidul de azot, în concentraţii mari. Sau chiar să maltratezi zece maimuţe astfel. E complet nebunesc”, a acuzat şeful unui ONG de mediu. „Încrederea în companii şi producătorii de maşini a fost distrusă. De acum înainte, trebuie să recâştigăm această încredere”, a precizat ministrul Transporturilor din Germania, Christian Schmidt.

×
Subiecte în articol: Volkswagen BMW daimler