x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Volvo va face doar maşini electrice începând cu 2019

Volvo va face doar maşini electrice începând cu 2019

05 Iul 2017   •   14:03
Volvo va face doar maşini electrice începând cu 2019

Toate maşinile produse de Volvo vor fi electrice începând cu 2019, a anunţat compania. Decizia este descrisă ca fiind “una dintre cele mai semnificative miscări făcute de o companie producătoare de maşini”. Volvo a afirmat că până în 2019 vor face o gamă de maşini, însă nicio maşină nu va avea în totalitate un motor cu combustie.

Vor exista în continuare automobile hybrid, care folosesc un motor tradiţional lângă unul electric, însă compania promite că se va concentra pe motoare 100% electrice.

CEO Hakan Samuelsson a declarat miercuri că această politică reflectă dorinţele cumpărătorilor. “Oamenii doresc din ce în ce mai mult maşini electrice, iar noi dorim să răspundem nevoilor curente şi viitoare ale cumpărătorilor.”, a afirmat acesta.

Volvo spune că vor fi lansate cinci maşini 100% electrice între 2019 şi 2021. Trei dintre ele vor fi modele Volvo, iar celelalte două vor fi maşini electrice de la Polestar, partenerul Volvo pentru performanţă.

Sursă: The Independent

×
Subiecte în articol: volvo masini electrice