China vrea să creeze cel mai mare constructor mondial de nave
Guvernul chinez lucrează la un plan destinat combinării primilor doi mari constructori chinezi de nave, în ideea de a crea un gigant industrial care să-i depăşească mult pe rivalii sud-coreeni, sustin surse apropiate proiectuluil.
Potrivit surselor, exista deja o aprobare preliminata data de consiliul de stat (Guvernul chinez) pentru o fuziune între China State Shipbuilding Corp. şi China Shipbuilding Industry Corp. Cele două companii au venituri combinate de 508 miliarde yuani (81 miliarde dolari) şi produc o gamă largă de nave, de la portavioane militare, la nave portcontainer şi vase pentru companiile de petrol şi gaze.
Gigantul rezultat din aceasta fuziune ar urma sa inregistreze venituri anuale de două ori mai mari comparativ cu primii trei constructori mondiali de nave - grupurile sud-coreene Hyundai Heavy Industries Co., Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. şi Samsung Heavy Industries Co.
Ca reacţie la aceste informaţii, acţiunile celor două companii chineze au înregistrat creşteri semnificative. Cu toate acestea, sursele au precizat că fuziunea ar putea să sufere modificări pentru că multe detalii încă nu au fost puse la punct de diferite ministere şi organisme de reglementare.
CSSC şi CSIC au fost înfiinţate în luna iunie 1999, în conformitate cu un plan destinat creşterii competiţiei şi eficienţei în rândul companiilor chineze din sectorul de apărare. CSSC, CSIC şi subsidiarele lor aveau în luna februarie un carnet de comenzi în valoare de 10,4 milioane tone brute compensate, echivalentul a 13% din piaţă. Comparativ, actualul lider mondial, Hyundai Heavy, avea comenzi pentru 7,72 milioane tone brute compensate, potrivit celor mai recente date furnizate de firma Clarkson. AGERPRES

Ştiri din .ro
Conferința Europeană a Serviciilor Financiare - ECFS 2021. Digitalizarea, provocare pentru sistemul financiar
Antreprenorii români estimează că 2021 va fi defavorabil afacerilor
Schimbarea domeniului: cum să configurați o adresă web nouă
România are cele mai multe femei manager din UE
Cu cercetarea în moarte clinică, România se decuplează singură de UE
Femeile, grav afectate de munca de acasă. 25% au vrut să renunțe la job
Nuclearelectrica solicită statului român să ajute la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă
A fost desemnat constructorul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu - Pitești
Exporturile către Japonia au crescut cu 62% datorită Acordului EPA
Costul orar al forţei de muncă, în creştere cu peste 8,69% în trimestrul IV din 2020
CFR alocă peste 22 de milioane de lei pentru reparații feroviare
Alungarea pensionarilor, ultima lovitură dată cercetării din România
