Preţurile cerute ale apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală au scăzut pentru prima dată în ultimii 9 ani, atât faţă de luna anterioară, cât şi faţă de luna similară din anul precedent. Costurile au ajuns, în iulie 2023, la 109.100 de euro, în scădere cu 600 de euro sau 0,5% faţă de iunie 2023, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România.
Faţă de luna precedentă tot în 2023 au mai scăzut preţurile şi în februarie. An la an însă, preţul mediu a scăzut cu 0,1% sau 150 de euro. Deşi nu este o scădere mare, faţă de luna similară din anul anterior nu au mai scăzut preţurile din iulie 2014 – anul 2014 a fost anul de relansare a pieţei imobiliare locale.
Scăderea din iulie vine după un iunie în care s-a înregistrat cel mai redus ritm de creştere din ultimii ani. De partea cealaltă, chiar şi pe fondul reducerii ritmului de creştere, piaţa ajunsese în iunie la cea mai ridicată medie de după 2008 – 109.750 de euro.
„Scăderea puterii de cumpărare a celor care se bazau pe accesarea unui credit ipotecar, ca urmare a creşterii dobânzilor, şi-a pus amprenta asupra preţurilor locuinţelor, a căror creştere s-a micşorat constant în ultimul an, până a ajuns, în premieră, în zona negativă. Nu suntem însă într-un scenariu precum cel din 2008 - 2010, piaţa rezidenţială şi-a dovedit încă o dată rezilienţa şi nu estimăm involuţii semnificative în perioada imediat următoare. Peste 55% dintre tranzacţii se fac exclusiv cu cash iar creşterile salariale au făcut ca accesibilitatea cumpărării unei locuinţe - fără a apela la un credit - să ajungă la cel mai bun nivel din ultimele decenii“, a spus Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.
În iulie faţă de iunie doar în patru cartiere bucureştene preţurile cerute au fost mai mari - în Berceni, Dristor, Iancului şi Mihai Bravu, creşterile fiind de circa două procente.