x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Lâna de oaie, folosită la izolarea construcțiilor. Află cum

Lâna de oaie, folosită la izolarea construcțiilor. Află cum

21 Ian 2019   •   10:56
Lâna de oaie, folosită la izolarea construcțiilor. Află cum

In ultimii doi ani s-au făcut cercetări în acest sens în institute specializate pentru a se stabili cât de eficientă poate fi lâna la izolarea construcțiilor.

Ministrul Petre Daea a anunțat că primele case izolate cu lână din țară vor apărea anul acesta.

În mai multe localități din țară au apărut deja agenți economici care prelucrează lâna și realizează saltele de diferite mărimi, grosimi și densități pentru termoizolarea construcțiilor.

Bistrița este o astfel de localitate unde la fosta fabrică de textile nețesute "Netex" sunt realizate astfel de panouri din lână de oaie.

De asemenea, la Sighetul Marmației, în județul Maramureș, la Bacău și în Râmnicu Vâlcea se vor produce panouri termoizolante din lână.

(...)

Lâna izolează chiar și atunci când este udă și.............

Citește mai departe despre acest subiect AICI

×