Crina Abrudan: "Gustul fericirii îl simt în fiecare zi acasă"

In aceasta toamna se vor implini 12 ani de cand Crina Abrudan a aparut pe micul ecran, in direct. Cu mult timp inainte, se visa in acea ipostaza. Poate tocmai de aceea nu a avut deloc emotii. "M-am vazut in mintea mea de atatea ori in direct, la Observator, cu Radu Cosarca sau Mona Nicolici ­ care prezentau Observatorul la acea vreme", incat atunci cand s-a intamplat i se parea ceva normal sa fie acolo. Mai agitati erau colegii din jurul sau, care aveau emotii pentru transmisie, dar si pentru Crina Abrudan.

● Jurnalul National: Ce ai visat azi-noapte? Daca nu a "rulat" nimic aseara, cand ai visat ultima oara si ce-ai visat? Crezi ca visele sunt premonitorii?
● Crina Abrudan: A rulat ceva azi noapte, dar sunt nopti in care, ruleaza lucruri atat de hazlii, incat nu pot sa le povestesc. Oricum ceea ce am visat azi noapte era legat de serviciu. Alergam dupa o exclusivitate. Nu era in domeniul sportului, dar eu eram la datorie. Mi se intampla de multe ori sa visez lucruri care dimineata ma fac nu sa zambesc, ci sa rad. Sa rad in hohote cu cei carora le povestesc. Sunt insa si dimineti in care ma trezesc cu gandul ca nu voi avea o zi prea buna, judecand dupa ceea ce am visat noaptea. Cred ca visele sunt niste premonitii. Cred ca ceea ce am visat noaptea are legatura cu ceea ce urmeaza sa mi se intample a doua zi. Realitatea mi-a dovedit asta.

● Te-ai visat vreodata pe scena? Cand erai mica iti doreai sa fii Mary Poppins... Cum de nu ai devenit actrita, calcand astfel pe urmele tatalui tau...?
● S-a intamplat sa pornesc pe drumul presei. Intai pe cel al radioului, apoi pe cel al televiziunii. Si mi-a placut acest drum, asa ca am inaintat pe el. Si cred ca acest drum are un microb care odata intrat in sange nu te mai lasa sa te ratacesti pe alte carari.

● Ti s-a acordat de multe ori cartonasul galben in copilarie? Dar acum?
● Am fost un copil cuminte, asa ca nu am primit niciun cartonas. Acum sunt propriul meu arbitru si doar eu pot sa imi acord cartonase. In ultima vreme nu am avut motive sa imi arat vreun cartonas galben. De rosu nici nu se pune problema!

● Ai totusi un ecran pe care rulezi. Este mic, nu e marele ecran, dar te vad mii de spectatori. Ce-i in sufletul tau inainte cu cateva secunde sa fii in direct?
● Uneori sunt foarte relaxata, alteori foarte agitata. Asta in functie de evenimentele din seara aceea. Sunt seri in care sunt concentrata la ceea ce urmeaza sa fac, alteori ma gandesc la cu totul altceva. Alteori, tremur pana la finalul jurnalului, pentru ca sunt meciuri care se termina cu cateva minute inaintea Observatorului si am emotii, ca nu cumva sa inceapa jurnalul si sa nu ajunga imaginile sau sa nu cumva sa fie vreo greseala in stirea facuta in mare viteza. Din pacate, redactia noastra de la sport este intr-o alta cladire, asa ca, in serile in care sunt evenimente, si eu, si colegii mei stam intruna cu telefonul la ureche pana punem totul la punct. In concluzie, sunt seri in care inaintea jurnalului rad si glumesc cu colegii si sunt seri in care nu se prea poate vorbi cu mine pana cand se termina jurnalul. Nu ma gandesc insa niciodata cat de multa lume este in fata televizorului si ma vede. Fac ceea ce am de facut in asa fel incat sa fiu eu multumita de mine si cred ca asta este suficient, pentru ca sunt foarte exigenta cu mine.

● Fericirea are gust de...?
● De ciocolata... La propriu. La figurat, gustul fericirii il simt in fiecare zi acasa. Acasa aici, acasa la Oradea.

● Daca n-ar fi existat fotbalul, atunci... continua tu, te rugam...
● ... atunci nu ar fi existat cifrele de audienta pe care le au jurnalele de stiri din sport sau transmisiile meciurilor de fotbal. Chiar daca multi telespectatori nu cred asta, studiile si cifrele asta demonstreaza.

Observator 16:00 si 22:15 ● stiri sportive ● luni-vineri ● Antena 1