x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea sistemului național de irigații până în 2027

1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea sistemului național de irigații până în 2027

03 Aug 2022   •   20:25
1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea sistemului național de irigații până în 2027

Guvernul a aprobat modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii de irigații din România, în valoare de 1,5 miliarde de euro. Această sumă reprezintă totalul fondurilor alocate de la bugetul național până în 2027, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Astăzi în ședința de Guvern a fost aprobată lista pentru amenajările de irigații pentru care se va reacorda caracterul de utilitate publică. Totodată, și modificarea programului național de reabilitare a infrastructurii prinicpale de irigații din România în valoare totală de 1,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă totalul fondurilor alocate de la bugetul național până în anul 2027. Mai concret, cu această finanțare va crește viabilitatea economică a sistemelor de irigații, amenajându-se chiar sisteme noi, de la 101 la 189, ridicându-se astfel de la 1,8 milioane de hectare susprafața irigată a României la 2,6 milioane de hectare”, a declarat Dan Cărbunaru.

Conform acestuia, se prevede și înființarea a 50 de amenajări de desecare și drenaj pentru 695.000 de hectare și creșterea numărului de amenajări de irigații de la 89, inclusiv canalul Siret-Bărăgan, în prima sa etapă, la 156.

„Modificarea perioadei de implementare a planului național de irigații până la sfârșitul anului 2027 va fi complementară programării din Planul Național Strategic, urmând ca să fie sprijinite investițiile și în infrastructura secundară de irigații, dar și investițiile în sisteme de irigații la nivelul fermei cu 500 de milioane de euro din bani europeni”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Acesta susține că Ministerul Agriculturii își propune astfel ca sistemul de irigații din România să poată beneficia de un sprijin financiar mai mare.

×
Subiecte în articol: irigaţii