x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Bani şi Afaceri Economie 2020, anul prăbușirii economiei

2020, anul prăbușirii economiei

de Valentin Gros Publicat la 10 Dec 2020 09:44 Modificat la 10 Dec 2020 09:44
2020, anul prăbușirii economiei

România a înregistrat, în al treilea trimestru al acestui an față de perioada similară din 2019, una dintre cele mai slabe evoluții ale economiei din Uniunea Europeană. O lovitură puternică a venit din sectorul industrial, care a generat un recul sever.

Produsul Intern Brut (PIB) al țării noastre a scăzut, între cele două intervale de timp comparate, cu -6%. Potrivit datelor Eurostat, numai patru state membre au rezultate mai proaste: Grecia (-11,7%), Croaţia (-10%), Malta (-9,2%) și Spania (-8,7%). Spațiul comunitar a consemnat un declin mediu de 4,2%. 

Anul trecut pe vremea aceasta, în T3 2019 față de T3 2018, economia României avea o creștere de 3,2%, rezultat evident superior mediei UE, de 1,4%. La acel moment, numai cinci țări din cele 27 stăteau mai bine decât noi: Ungaria (4,8%), Estonia (4,1%), Polonia (4,1%), Bulgaria (3,7%), Lituania (3,6%). Așadar, în decurs de un an, am coborât de pe locul 6 pe locul 23.

O contribuție importantă la declinul economic din trimestrul 3 față de aceeași perioadă a anului trecut, de -1,5%, a avut-o industria, care a avut o pondere de 21,5% la formarea PIB, după cum informează Institutul Național de Statistică (INS). Agricultura, silvicultura şi pescuitul, cu o pondere mai mică, de 7,4% în PIB, au contribuit cu -2,7% la scăderea economică. Tot un minus (-0,5%) a fost adus de sectorul “comerţ cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante”, care deține 16,1% din formarea PIB.

 

5,1% a fost scăderea economică a României în primele nouă luni din 2020 comparativ cu ianuarie – septembrie 2019

×