x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 3,8 miliarde de euro pentru agricultură în următorii doi ani

3,8 miliarde de euro pentru agricultură în următorii doi ani

11 Feb 2021   •   14:00
3,8 miliarde de euro pentru agricultură în următorii doi ani

România va primi 3,8 miliarde de euro în următorii doi ani pentru plata subvenţiilor în agricultură. Banii provin din fonduri europene, a spus directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea.

Aceștia vor fi acordați fermierilor pe schemele de plată existente, atât pentru terenurile cultivabile cât și pentru creșterea animalelor. 

"Pe cei doi ani de tranziţie, s-a aprobat de Comisia Europeană, Regulamentul 2220 care prevede că, pentru anii 2021- 2022 România, pe plăţile directe, va avea peste 3,8 miliarde de euro pe care să îi acordă fermierilor români. Mai pe înţelesul tuturor, vor fi bani noi pe programe vechi. Programele care au fost în exerciţiul 2015- 2020 vor fi şi în aceşti doi ani de tranziţie", a explicat oficialul.

Campania de primire  a cererilor unice de plată pentru anul 2021 va începe la 1 martie. Acestea vor fi depuse online până la 15 mai.
 

×
Subiecte în articol: agricultura apia