Persoanele care au depus bani la CEC pentru un autoturism
până în anul 1992 vor primi o despăgubire de 20.000 de lei, începând cu 21
decembrie. Pentru a-şi clarifica situaţia, oamenii trebuie să meargă la
filialele CEC începând cu 3 martie.
Despăgubiri - La sfârşitul anului, CEC va restitui banii pentru maşini
Persoanele care au depus bani la CEC pentru un autoturism
până în anul 1992 vor primi o despăgubire de 20.000 de lei, începând cu 21
decembrie. Pentru a-şi clarifica situaţia, oamenii trebuie să meargă la
filialele CEC începând cu 3 martie.
Conducerea CEC a stabilit 70 de sucursale unde deponenţii, moştenitorii lor sau o persoană mandatată cu procură notarială special autentificată se pot duce pentru a obţine confirmarea CEC că pot să-şi ridice banii. Vestea bună este că toate persoanele care au depus bani la CEC până în anul 1992 pentru achiziţia de autoturisme pot ridica banii începând din 21 decembrie 2008, pentru a nu exista discriminări, a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Iniţial, titlurile de stat pentru despăgubiri urmau să fie emise în două tranşe, prima având ca dată 21 decembrie 2007, iar a doua tranşă 21 ianuarie 2008. Însă Guvernul a decis ca toată lumea să primească banii odată şi în acest sens va modifica în această săptămână cadrul legal printr-o ordonanţă de urgenţă. Estimările Guvernului arată că de aceste despăgubiri vor beneficia circa cele 37.462 de persoane care au constituit până la 15 februarie 1992 depozite la CEC pentru un autoturism, majoritatea pentru Dacia, şi care şi-au menţinut depozitele respective. Suma primită ca despăgubire va fi de 20.000 lei (circa 5.500 de euro) pentru fiecare cec, bugetul total ridicându-se la 760 de milioane de lei. Vor primi bani şi cei care au optat pentru alt tip de autoturism în afara Daciei. Pentru cei care nu-şi mai găsesc cecurile, banca poate să verifie în bazele de date proprii, şi, dacă aceşti oameni au depus banii pentru maşini, să le acorde despăgubiri.
CLARIFICĂRI. Estimările CEC arată că peste 30% dintre cei care au depus bani între 1966 şi 1992 nu vor putea veni personal să îi ridice, şi va fi nevoie de procuri sau acte de împuternicire. Din acest motiv, Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC, recomandă celor implicaţi să meargă la CEC pentru a-şi clarifica situaţia legală, pentru a primi confirmarea din partea băncii şi pentru a opta pentru modalitatea de plată. El a mai adăugat că a primit o scrisoare de la Uniunea Naţională a Notarilor Publici, prin care aceştia anunţau că vor încheia în mod gratuit actele pentru despăgubirile CEC. “Vom organiza ghişee speciale a căror activitate va începe la 3 martie. Dacă deschidem 20 de ghişee în Bucureşti, şi în fiecare am soluţiona câte 40 de cereri pe zi, în două săptămâni am putea rezolva toţi cei aproximativ 9.000 de deponenţi din Capitală”, a mai precizat preşedintele CEC.
BANII. Despăgubirile încep să se dea după 21 decembrie şi pot fi ridicate fie în numerar, fie printr-un cont la CEC. Însă cei care optează pentru numerar vor trebui să plătească un comision de retragere de 0,5% din suma retrasă. Asta înseamnă 100 de lei.
“Banca este bancă, lichidităţile nu le avem la CEC, plătim pentru ele la Banca Naţională şi în aceste condiţii clienţii care vor banii gheaţă vor trebui să plătească un comision de retragere”, a declarat Gheţea. El a mai precizat că cei care optează să-şi depună banii într-un cont la CEC au mai multe opţiuni: să plaseze banii într-un cont curent, pentru care dobânda anuală este de 0,15% la lei, într-un depozit la termen – pentru care dobânda poate ajunge până la 7,25% pe an la rata fixă a dobânzii pe termen de un an, însă în acest caz deponenţii vor plăti depozitul pe dobândă. Varianta pe care Gheţea o consideră cea mai avantajoasă este plasarea banilor într-un cont Privilegiu, pentru care banca plăteşte o dobândă anuală de 7% şi la care nu se plătesc impozite sau comisioane.
Paşii care trebuie urmaţi pentru întocmirea dosarului
Deponenţii sau moştenitorii şi împuterniciţii acestora se pot prezenta, începând cu 3 martie 2008 la ghişeele CEC din sucursalele judeţene şi ale Municipiului Bucureşti pentru a-şi clarifica din punct de vedere juridic dreptul de a primi despăgubiri conform ordonanţei.
Titularul trebuie să se prezinte cu carnetul CEC şi cu cartea de identitate sau paşaportul în original, iar în cazul în care există doi cotitulari se prezintă doar unul, care trebuie să aibă la el şi o procură specială autentificată din partea celuilalt cotitular, precum şi copie de pe actul de identitate al acestuia.
Dacă titularii nu mai sunt în viaţă, atunci la sucursalele CEC se poate prezenta unul dintre moştenitori, care însă trebuie să aibă asupra lui un mandat special autentic din partea tuturor celorlalţi moştenitori sau chiar şi o terţă persoană care se va prezenta cu acest mandat. Această persoană trebuie să aibă asupra sa următoarele documente în original: CEC-ul cu limita de sumă, BI/CI/paşaport al împuternicitului, precum şi copii de pe documentele de identitate ale moştenitorilor, declaraţie pe propria răspundere autentificată la orice birou notarial, procură specială autentificată, precum şi certificatul de moştenitor.
Posesorii “cecurilor cu sumă limitată” a căror situaţie juridică este clară vor primi de la CEC în schimbul documentelor prezentate în original, copie legalizată sau fotocopie, o confirmare care atestă dreptul de a primi suma convenită drept despăgubire, precum şi soldul contului.
O dată cu primirea scrisorii de confirmare, despăgubiţii pot opta în perioada 3 martie-21 decembrie pentru transferul automat al sumelor, respectiv constituirea unui cont privilegiu, a unui cont de depozit sau a unui cont curent. De asemenea, clientul se poate prezenta începând cu 21 decembrie la ghişeele băncii pentru a retrage în numerar suma cuvenită.
Despăgubiri extinse
Conservatorii, cei care au iniţiat legea privind deponenţii CEC pentru autoturisme Dacia, s-au declarat mulţumiţi că Guvernul a pus “în sfârşit” în aplicare acest act normativ. Reprezentanţii PC au precizat ieri că vor cere includerea în rândul persoanelor ce pot fi despăgubite şi a celor care şi-au transferat banii de la CEC la BRD (banca de stat atunci) în perioada 1990-1992. (Dana Piciu)