Şase ani de Uniunea Europeană trebuie priviţi prin prisma a două realităţi în energia românească.
Prima dintre ele vizează statul român, un mastodont care s-a adâncit în conservatorism. După valul de privatizări din 2004-2005 (Petrom, distribuţiile de electricitate şi de gaze naturale), statul a acumulat câteva avertismente din partea Bruxelles-ului, transpuse în declanşarea unor proceduri de infringement din cauza nerespectării legislaţiei comunitare şi a întârziat mai bine de opt ani liberalizarea pieţelor de gaze şi energie. A doua realitate priveşte mediul privat, singurul investitor serios din sistem. În aceşti ani a apărut o industrie nouă, cea a regenerabilelor, o centrală electrică a fost ridicată de la zero (Petrom), iar două dintre cele mai mari rafinării, Petromidia şi Petrobrazi, au continuat programul de modernizare. Asta înseamnă investiţii de miliarde de euro.
Uniunea Europeană a adus în România instituţii noi, precum Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), dar mult timp am fost urechiaţi că nu am asigurat independenţa acesteia. Ani de zile ANRE nu a avut buget propriu, funcţiona în sediul unei companii de stat, Hidroelectrica, salariaţii nu erau bine plătiţi şi din această cauză plecau pe capete, iar conducerea era numită politic. Asta ne-a atras procedura de infringement.
Ca să vedem unde ne situăm după şase ani de UE trebuie doar să ne uităm la angajamentele pe care România le-a luat în perioada 2002-2004 în faţa Bruxelles-ului în capitolul de negociere 14 - „Energia”. Cea mai mare discrepanţă între ce s-a promis şi ce s-a realizat este legată de liberalizarea pieţelor de gaze şi de electricitate. „Acest proces trebuia să-l finalizăm în 2007 şi acum suntem la sfârşitul lui 2012 şi nici nu l-am început. Am bătut pasul pe loc atâţia ani şi mă mir cum nu ne-au sancţionat (reprezentanţii Comisiei Europene, n.r.)”, a declarat Jean Constantinescu, primul preşedinte al ANRE. Această liberalizare presupune posibilitatea ca fiecare consumator din ţară, inclusiv populaţia, să îşi aleagă după voinţa proprie un furnizor de electricitate şi de gaze naturale. În prezent, populaţia şi multe alte firme sunt captive la societăţi care deţin distribuţiile, gen E.ON, CEZ, Enel, GDF Suez sau Electrica.
Citeste AICI intreaga analiza
Citeste si
Băncile, îngenunchiate? Românii cu credite scapă de comisioanele abuzive
Cele 10 tari care stau pe mormane de aur
Cele mai bune dobânzi pentru economiile în euro
19 clauze abuzive din contractele bancare
Unde trebuie să lucrezi ca să primeşti o majorare de salariu