70% dintre antreprenorii români sunt speriați de închiderea afacerilor
Circa 70% dintre antreprenori sunt speriați că cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus va închide din nou afacerile, arată barometrul Meridul de afaceri, în contextul COVID- Ediția a II-a, realizat de Frames, la cererea Asociaţiei Patronale Protejăm România.
Astfel că 57% dintre oamenii de afaceri consideră că efectele răspândirii virusului SARS-CoV-2 se v or prelungi până în 2022. Doar 22% cred că economia își va reveni în partea a doua din acest an, iar 19% nu știu cum vor fi lucrurile.
"Până să vorbim de revenirea economică, 62% dintre cei intervievaţi se tem că situaţia se va înrăutăţi din punct de vedere epidemiologic şi numai 15% văd perspectivele într-o notă optimistă. Principala temere este legată de impunerea unor noi restricţii care ar afecta mediul de afaceri, menţionată de 72% dintre respondenţi. Pe lista provocărilor se mai află, în prim-plan, creşterea preţurilor, amintită de 43% dintre cei chestionaţi, accentuarea blocajului financiar (29%), scăderea vânzărilor (21%) şi plata obligaţiilor (taxe, impozite, rate bancare, leasinguri etc.), amintită de 19%", arată barometrul.
58% dintre participanții la studiu cred că se vor relaxa restricțiile, ceea ce va provoca o nouă creștere a infecțiilor.
"Campania de vaccinare a adus un plus de încredere privind perspectivele depăşirii pandemiei însă, din păcate, a influenţat şi comportamentul preventiv al oamenilor. În multe instituţii/firme, măsurile de protecţie s-au relaxat prematur. Purtarea măştii, utilizarea dezinfectanţilor şi distanţarea socială trebuie să continue, indiferent de dinamica vaccinării'', sunt concluziile studiului.
92% dintre respondenți consideră că masca de protecție protejează împotriva infecției, 67% acordă credit dezindectanților, 52% reorganizării spațiilor de lucru și 32% folosirii instrumentelor de măsurare a temperaturii.
Însă 73% dintre anterprenorii români, care au răspuns la întrebări, sunt de părere că nu există garanții că măsurile de protecție sanitară implementate sunt eficiente.
Barometrul a fost realizat în perioada 14-20 ianuarie 2021, online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 230 de firme din mai multe domenii de activitate. La întrebări au răspuns 1117 de persoane. Profilul respondenţilor a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle şi top management, 58% bărbaţi şi 42% femei, cu o vârstă medie de 45 de ani.

Ştiri din .ro
Cătălin Drulă: Raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul
Primele elicoptere H135 au fost livrate statului român
Șase porţi biometrice, montate la Aeroportul Otopeni. Cum funcționează aceste scannere automate
