x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 8,5 milioane de case asigurate

8,5 milioane de case asigurate

de Jurnalul National    |    29 Aug 2007   •   00:00
8,5 milioane de case asigurate
Sursa foto: Lucian Alecu/

Persoanele fizice şi firmele vor trebui să asigure locuinţele impotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, a declarat Laszlo Borbely

Persoanele fizice şi firmele vor trebui să asigure locuinţele impotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, a declarat Laszlo Borbely (foto), iniţiatorul legii. Potrivit unui proiect de lege aprobat ieri de Guvern, valoarea asigurării este intre 10.000 şi 20.000 de euro, in funcţie de materialele de construcţie folosite, iar primele anuale ce vor fi plătite de fiecare proprietar vor varia intre 10 euro pentru clădiri din cărămidă nearsă şi 20 de euro pentru casele din beton armat, metal sau lemn.

PREVEDERI. Legea se va aplica atăt apartamentelor din blocuri, căt şi locuinţelor sociale, de serviciu, de intervenţie, de necesitate, de protocol şi caselor de vacanţă.

Dacă v-aţi cumpărat locuinţa prin leasing financiar şi instituţia financiară apare ca proprietar al acesteia, tot dumneavoastră trebuie să achitaţi poliţa. Indiferent de numărul coproprietarilor unei clădiri, va fi incheiat un singur contract, iar valoarea primei se imparte proporţional intre aceştia. Asigurarea nu acoperă anexele gospodăreşti şi dependinţele, şi nici bunurile din interiorul casei. Prima de asigurare trebuie achitată integral, iar pentru persoanele care beneficiază de ajutor social, aceasta va fi plătită din bugetele locale. Cei care nu işi asigură casele vor fi amendaţi cu o sumă cuprinsă intre 100 şi 500 de lei. In Romănia există 8,5 milioane de locuinţe ce vor trebui asigurate. (D.I.)

×
Subiecte în articol: economic