x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ajutor de la CE pentru depozitarea brânzeturilor

Ajutor de la CE pentru depozitarea brânzeturilor

de Adrian Stoica    |    06 Mai 2020   •   14:21
Ajutor de la CE pentru depozitarea brânzeturilor
Sursa foto: Lucian Alecu

România are la dispoziție 931.000 de euro de la Uniunea Europeană pentru stocarea privată a brânzeturilor, pe fondul scăderii preţurilor la lapte. Pentru a primi bani ca să le stocheze marfa, procesatorii vor trebui să îndeplinescă însă o serie de criterii. Chiar şi în aceste condiţii, ministrul Agriculturii Adrian Oros susține că banii alocați României sunt prea puțini, aşa că mulţi procesatori nu vor putea beneficia de această formă de sprijin.

 

Potrivit lui Adrian Oros, Ministerul Agriculturii vrea să susțină atât procesatorii, cât și fermierii care se confruntă în această perioadă cu reducerea veniturilor ca urmare a scăderii prețurilor la laptele folosit ca materie primă în industria lactatelor. Accesarea ajutorului financiar va fi permisă, din start, doar pentru acele produse fabricate exclusiv cu lapte cumpărat din România și exclusiv din lapte, nu și înlocuitori. De asemenea, pentru a primi bani ca să le stocheze marfa, procesatorii trebuie să își respecte contractele cu fermierii, să fie la zi cu plata laptelui.

 

Se pot stoca 931 de tone

Potrivit unui regulament european care a intrat ieri în vigoare, Comisia Europenă a instituit un ajutor financiar pentru stocarea privată a brânzeturilor. Astfel, producătorii români pot stoca 931 de tone de brânzeturi la prețuri suportate, parțial, din bani europeni. Concret, se vor acorda 15,57 euro pe tona de produs depozitat, pentru costurile de depozitare fixe și 0,40 euro pe tona de produs/zi de depozitare contractuală. Ajutorul se poate acorda numai dacă perioada de depozitare contractuală este cuprinsă între 60 și 180 zile.

 

Cererile de ajutor pentru depozitarea brânzeturilor pot fi depuse începând cu data de 7 mai 2020, iar termenul-limită pentru depunerea cererilor este 30 iunie 2020.


 

×