x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Alexandru Cîrîc, despre iaurtul de pe rafturile supermarketurilor: Nu contează că are gelatină, alginat, sau alți aditiv. Pentru că noi cerem asta

Alexandru Cîrîc, despre iaurtul de pe rafturile supermarketurilor: Nu contează că are gelatină, alginat, sau alți aditiv. Pentru că noi cerem asta

de Redacția Jurnalul    |    14 Mai 2024   •   12:15
Alexandru Cîrîc, despre iaurtul de pe rafturile supermarketurilor: Nu contează că are gelatină, alginat, sau alți aditiv. Pentru că noi cerem asta
Sursa foto: Unsplash.com

Iaurtul este unul dintre alimentele preferate ale românilor, însă, de cele mai multe ori, nu știm exact ce conține produsul pe care îl alegem din magazine. Alexandru Cîrîc, directorul Institutului Național de Cercetări Alimentare, a explicat în exclusivitate pentru emisiunea "iThink" de la Antena 3 CNN, moderată de Iusti Fudulu, ce se află în iaurturile de pe rafturi.

„Din păcate, consumatorii aleg produsele în funcție de preț, iar acest lucru duce la scăderea calității. Alegerea prețului cel mai mic forțează producătorii să reducă costurile, ceea ce duce la utilizarea unor materii prime de calitate inferioară, falsificarea produselor, adăugarea de apă, coloranți și aditivi pentru a simula un iaurt natural. Acest proces pervertește gustul consumatorilor, care ajung să prefere produse de o calitate inferioară”, a explicat directorul ICA.

Cîrîc a menționat și un experiment realizat cu studenții din anul trei, cărora le-au fost oferite mai multe tipuri de iaurt: unul produs în stil clasic, unul industrial și unul de la un producător mic care respectă rețete tradiționale.

„Am făcut o testare cu studenții de anul 3 și le-am dat mai multe tipuri de iaurt. Un iaurt produs în stil clasic, un iaurt extrem de industrial și un iaurt undeva pe medie produs de un producător mic, care respectă totuși niște rețete.

Cu o singură excepție, într-o grupă de 17 studenți, o singură excepție, toată lumea s-a dus către iaurtul industrial. Care nu mai este chiar iaurt, este un produs din lapte, nu este falsificat pe partea aceasta, însă gustul tradițional nu mai este acel gust. Devine foarte cremos, se adaugă lucruri în el care să îl țină cremos, pentru că noi vrem ca iaurtul, atunci când întoarcem borcănelul, să stea în borcan. Așa cere consumatorul, drept pentru care producătorul ne dă un iaurt care stă în borcan. Nu contează că are gelatină, alginat, sau alți aditiv. Pentru că noi cerem asta. Atât timp cât noi cerem asta, vom avea ceea ce cerem”, a mai spus Alexandru Cîrîc în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

 

×