Un sfert dintre companiile care dețin spații închiriate în clădirile de birouri se aşteaptă să îşi reia activitatea începând cu luna mai. 67% cred că acest lucru se va întâmpla în timpul verii, relevă un studiu publicat de Colliers International.
75% dintre chiriași și 38% dintre proprietari consideră că piața de birouri își va reveni în 2021, iar restul respondenţilor sunt optimişti şi se aşteaptă la efecte mai uşoare.
Aproape 70% dintre proprietarii şi chiriaşii din acest sector consideră că pandemia de coronavirus va continua să le afecteze activitatea pe tot parcursul anului.
Peste 55% dintre respondență afirmă că se confruntă deja cu un impact negativ asupra activităţii, cei care sunt activi în domeniile medical, comerţ cu amănuntul şi birouri de tip open space sunt cei mai afectaţi. 16% spun că activitatea lor nu a fost afectată până în prezent, iar 6% declară că au înregistrat chiar un impact pozitiv.
În timp ce un sfert dintre chiriaşi nu au o imagine clară asupra efectelor pandemiei în ceea ce priveşte echipa, 41% se aşteaptă să păstreze numărul de angajaţi şi circa 17% estimează o creştere în acest an.
70% dintre chiriaşi se aşteaptă la o scădere a chiriilor, dintre care 23% anticipează o corecţie majoră, iar alţi 20% nu prevăd o schimbare.
Niciun chiriaş nu se aşteaptă la o creştere a chiriilor.
"Mai mult de jumătate din proprietari spun că resimt deja efecte ale epidemiei COVID-19 şi 39% se aşteaptă ca rata de neocupare să crească într-o oarecare măsură în următoarele 12-15 luni, în timp ce 35% sunt mai optimişti şi mizează pe rate stabile de ocupare", se apreciază în studiu.
Cercetarea a fost realizată în rândul a 60 de proprietari şi peste 100 de chiriaşi, face parte dintr-o analiză amplă asupra pieţei imobiliare în ansamblu, bazată pe informaţii relevante ale factorilor de decizie din toate segme.
Colliers International Group Inc. este unul dintre liderii globali în domeniul consultanţei imobiliare şi al managementului investiţiilor, cu operaţiuni în 68 de ţări şi peste 15.000 de specialişti.
În 2019, veniturile corporate au fost de peste trei miliarde de dolari, cu active gestionate de 33 de miliarde de dolari.