Săptămâna aceasta, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei (MDLPL) va fi afişat un pachet de legi numit “legi ale locuirii‘‘.
Săptămâna aceasta, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei (MDLPL) va fi afişat un pachet de legi numit “legi ale locuirii‘‘. Legea privind închirierea locuinţelor este uşor protectivă cu rentierii, reiese dintr-o analiză realizată de revista Săptămâna Financiară. Faţă de propunerile avansate anul trecut de reprezentanţii MDLPL, care conturau o lege ce încerca nu doar să-i protejeze pe chiriaşi, dar şi să introducă un sistem de control al chiriilor, lobby-ul proprietarilor s-a mişcat excelent. Astfel că acum avem de-a face cu un proiect total opus celui iniţial. Ministrul Laszlo Borbely justifică întoarcerea de 180 grade prin faptul că nu doreşte să impună restricţii şi că piaţa va fi cea care va reglementa cel mai bine nivelul chiriilor.
RENEGOCIERI. În propunerea legislativă, clauzele privind încheierea, durata sau reînnoirea contractului îi dezavantajează pe chiriaşi. Spre exemplu, durata minimă a contractului, de un an, este cea mai mică din UE, acest termen fiind o cutumă locală care s-a impus ca efect al creşterilor galopante a chiriilor, majorările fiind efectuate, de regulă, la expirarea contractului.
Nici la reînnoirea contractului legiuitorul n-are soluţii prea fericite. În acest caz, proprietarul poate cere o reevaluare a chiriei, dar îl va informa pe chiriaş cu minimum şase luni înainte de expirarea contractului. Suma cerută va trebui să fie comparabilă cu chiriile solicitate pentru locuinţele similare din vecinătate. Dacă locatarul chiriaş nu este de acord, cele două părţi ajung în faţa comisiei de mediere, iar dacă dezacordul persistă – în faţa judecătorului. Această metodă, văzută de iniţiatorii legii ca un fel de frână în calea creşterii “nejustificate‘‘ a chiriilor, va avea efectul piedicii puse unui miriapod.
ASIGURĂRI. După proprietar, căruia intenţionează să-i impună asigurarea locuinţei faţă de dezastre naturale, statul vrea să-l oblige şi pe chiriaş să încheie poliţe de asigurare împotriva “riscurilor pentru care este răspunzător în calitate de locatar‘‘. O interesantă găselniţă a autorilor proiectului de lege ar putea bulversa piaţa chiriilor şi pe cea a asigurărilor. Una dintre inovaţiile legislative ale proiectului îl obligă pe chiriaş să semneze o poliţă de asigurări de daune şi să dovedească asta în fiecare an.
De fapt, la capitolul obligaţii, faţă de prevederile Codului Civil care spun că locatarul (chiriaşul) este obligat să întreţină (prin lucrări mici de reparaţii) doar spaţiile de folosinţă exclusivă, proiectul de lege pune în sarcina chiriaşului şi obligaţia efectuării de reparaţii sau înlocuiri de elemente de construcţie şi instalaţii din folosinţa comună. Excepţie fac situaţiile în care deteriorările cu pricina s-au produs din cauza vechimii, deteriorărilor, viciilor de execuţie, unei întâmplări neprevăzute sau forţe majore sau dacă persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate. Practic, la orice act de vandalism, graffiti pe zidurile casei scărilor, prize sau întrerupătoare smulse, becuri furate etc., chiriaşul va trebui să plătească la rând cu ceilalţi locatari/ proprietari ai imobilului. La fel, să efectueze lucrările de întreţinere, reparaţii sau înlocuire a elementelor componente ale instalaţiilor de uz curent din spaţiile de folosinţă exclusivă.