x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ancheta "Financiarul": Aici sunt banii dumneavoastra: la FNI!

Ancheta "Financiarul": Aici sunt banii dumneavoastra: la FNI!

26 Mai 2008   •   00:00
Ancheta "Financiarul": Aici sunt banii dumneavoastra: la FNI!

"Financiarul" va prezinta incepand de astazi o serie de documente FNI care lamuresc, intr-o mare masura, dedesubturile afacerii. Pentru inceput, publicam faimoasele liste pe care se afla numele celor (persoane fizice sau juridice) care au investit la FNI si care au retras sume uluitoare de bani, cu doar cateva zile inainte de dezastru.



"Financiarul" va prezinta incepand de astazi o serie de documente FNI care lamuresc, intr-o mare masura, dedesubturile afacerii. Pentru inceput, publicam faimoasele liste pe care se afla numele celor (persoane fizice sau juridice) care au investit la FNI si care au retras sume uluitoare de bani, cu doar cateva zile inainte de dezastru. Majoritatea actelor le puteti consulta pe internet, la adresa www.financiarul.com.
  • de Edward Pastia

Dezastrul FNI este frauda care a pus pe jar o tara intreaga: peste 300.000 de pagubiti, 300 de milioane de dolari disparuti. O stire care, dupa opt ani, inca mai tine prima pagina a ziarelor. Justitia inca instrumenteaza acest caz. Dupa atata timp, nu patronul FNI a fost gasit vinovatul principal, ci doi dintre subalternii sai - Ioana Maria Vlas, in calitate de manager al FNI (prin SOV Invest) si Nicolae Popa, in calitate de director al grupului de firme Gelsor si membru al Consiliului de Incredere al SOV Invest. Daca Vlas este si singurul acuzat care si-a executat pedeapsa, de Nicolae Popa nu se stie mai nimic - a fugit din tara imediat dupa prabusirea FNI. Insa ce mai conteaza? Procesul nu s-a terminat, se (re)judeca - pentru ca asa a decis anul trecut Curtea de Apel Bucuresti.


Procurorii, cinci ani la... locul de munca

Dupa cum bine se stie, din aceasta afacere, Sorin Ovidiu Vantu a scapat basma curata. Intai, judecatorii au decis ca acesta sa fie judecat separat, intr-un dosar ce se numea "FNA - Banca Agricola". Care s-a pierdut undeva pe culoarele Parchetului. Sau ale DNA-ului. Sau prin cine stie ce birou de inalt demnitar...

Degeaba au muncit la el ani buni procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Pentru a-l finaliza au fost necesari aproape cinci ani de munca din partea anchetatorilor. Ba chiar, unul dintre acestia a decedat intr-o clinica din Viena in conditii nu tocmai clare... Putem spune chiar ca oamenii care s-au ocupat de caz au pierdut mai mult timp din viata decat Sorin Ovidiu Vantu...

Concluzia procurorilor a fost ca "Fondul National de Investitii a functionat de fapt, inca de la inceput, ca un veritabil joc piramidal, castigurile oferite investitorilor depinzand in mod direct de numarul persoanelor care depuneau noi fonduri - numar care a crescut permanent pana la prabusirea Fondului, in mai 2000, din cauza publicitatii agresive". Punctul de vedere de mai sus este impartasit si de Ioana Maria Vlas: "Fondul National de Investitii a fost condus fraudulos pentru ca banii sa se duca la stapanul FNI, la societatile Imola, Curentul, Gelsor, in buzunarul lui Vantu. Prin Nicolae Popa s-au scos peste 500 de miliarde de lei, alte 137 de miliarde de lei au fost scoase de acesta prin modificarea carnetelor de membru, la indicatia lui Vantu. Alte 175 de miliarde au fost scoase din FNI prin Gelsor, 122 de miliarde de lei fiind rascumparate ca unitati de fond de catre Popa, insa acesta nu a platit (...) Din 1999 pana in 2000, FNI a incasat peste 3.000 de miliarde de lei, bani care au plecat la Vantu. Nu degeaba m-a scos Vantu din tara, doar furase 300 de milioane de dolari! (...) Nu pot accepta aceste SUP sau NUP - solutii date de procurori in dosarele lui Sorin Ovidiu Vantu, intrucat romanii nu pot plati de doua ori pagubele (...) Sistemul penal roman este un inchizitoriu, iar tot ce s-a intamplat cu FNI a fost facut la instigarea si in folosul lui Vantu".


Cine a "furat" din casieria FNI?

Dar unde sunt banii?! Este vesnica intrebare. "Financiarul" a intrat in posesia listelor cu retrageri, la nivel national. Retrageri de bani in general sau retrageri dubioase, chiar in zilele premergatoare dezastrului.

Procurorii si expertii desemnati sa efectueze expertiza contabila ne-au spus ca principala problema a fost reconstituirea bazei de date a societatii de administrare a fondului (SOV Invest), distrusa imediat dupa prabusirea Fondului. Cu toate acestea, potrivit primilor anchetatori implicati in caz, ea a fost in buna masura refacuta. La acea vreme nu au fost foarte tare bagati in seama, dar acum va putem spune ca au avut dreptate. Din cand in cand, in mass-media mai apareau cateva cifre, mai aproape sau mai departe de adevar. Incepand de astazi, listele, dar si multe altele, le puteti consulta in editia tiparita, dar si pe site-ul "Finaciarului".

Unul dintre cele mai interesante documente este cel referitor la "persoanele juridice cu rascumparari mai mari de 500 de milioane de lei, de la inceputul activitatii FNI si pana la 24.05.2000, pe judete". Se observa doua categorii de "investitori". Din cea mai interesanta fac parte companiile pe care prabusirea FNI le-a prins cu "sold zero". Pe de alta parte, au existat firme care au retras bani, dar pesemne ca nu detineau cele mai bune informatii din piata pentru ca nu si-au lichidat toata investitia. Din lacomie sau din neatentie, nimeni nu poate sti...


Investitorii priceputi

Asadar, ne-a retinut atentia FPP II Moldova. A bagat 100,1 milioane in FNI si a scos 3,07 miliarde lei, toti banii. SIF Transilvania a dat dovada de un bun management - a investit 999,9 milioane si a obtinut 3,284 miliarde lei. Sold zero la final. Multe dintre bancile populare de la acea vreme au cotizat cu sarg la FNI. Una dintre ele a fost insa mai iute - BP Vital a scos 711 milioane de lei, aproape de doua ori mai mult decat initial. Toti banii au fost retrasi. Si Asirom a dat dovada de intelepciune - a investit 8,5 miliarde si a retras 17,488 miliarde. Sold zero. Banca Internationala a Religiilor a avut o viata destul de scurta ca institutie financiara, iar la momentul tragicului sfarsit toata lumea acuza lipsa de inspiratie a managerilor ei. Absolut fals, conducatorii BIR erau foarte capabili. Au investit la FNI 99,999 miliarde lei si au ridicat 111,227 miliarde lei, toti banii. Asociatia pentru Drepturi de Autor nu va spune mare lucru. Ei bine, in anii '90, si oamenii de acolo pareau foarte priceputi in fonduri mutuale. Au investit doua miliarde si au castigat patru. Asociatia a retras toti banii. Cine credea ca artistii tarii nu se pricep la investitii ar trebui sa-si inghita vorbele. Cei de la Uniunea Compozitorilor au cumparat certificate de investitor in valoare de 709,7 milioane de lei si au retras peste doua miliarde. Nu mai pomenim aici firmele din grupul Gelsor, care nu au pierdut nici macar un leu. Este de la sine inteles.

Am ajuns la a doua categorie, cea din care fac parte firme pacalite. Cel putin la prima vedere. Logic, CEC-ul este pe primul loc. A investit 289,9 miliarde si a "uitat" sa mai retraga 179 de miliarde. Culmea este ca in acest caz valoarea de rascumparare era chiar mai mica decat cea initiala. Pe romaneste, a investit 289,9 miliarde si avea dreptul sa scoata numai... 248,4 miliarde. Tot la capitolul "pacaliti" mai par sa se incadreze cateva banci populare, insa va invitam sa consultati personal listele pe site-ul nostru.


Listele ultimelor zile

Exista o sumedenie de liste. De la persoanele fizice si juridice care si-au retras banii de-a lungul intregii existente a FNI pana la cele care si-au retras mai mult de 100 de milioane in ultimele zile ale Fondului (chiar cateva dupa). Le puteti gasi si pe acestea pe site-ul "Financiarul". In materialul de fata, va vom spune doar cateva nume de persoane si de firme care au facut retrageri uriase in perioada 15.05-24.05.2000. De exemplu, Centrocoop a scos 7,43 miliarde de lei, iar un anume Bogdan I. Constantin 9,3 miliarde de lei. Intr-o situatie separata sunt pomenite numai nume de persoane fizice, cu retrageri totale de peste zece miliarde lei, nu neaparat in ultimele zile ale FNI. Nicolae Popa, cel care a fost catalogat drept "omul lui Vantu din FNI", a retras 262,6 miliarde de lei dupa ce a investit numai 13 miliarde. Uluitor randament a avut FNI pentru unii!!!

Citiţi articolul integral pe www.financiarul.com


Unde s-au mai dus banii investitorilor

Despre CEC si investitiile FNI pe piata de capital.
In editia "Financiarul" de joi, 29 mai, veti putea citi despre SOV Invest, administratorul FNI, societate care a investit banii Fondului in actiuni ale unor societati necotate, neprofitabile, cumparand actiunile emise de acestea la preturi exagerate. De asemenea, veti putea citi integral contractul CEC-FNI plus rezultatele anchetei CNVM pe aceasta tema. Si, bineinteles, multe dintre listele si actele Fondului le veti putea consulta pe site-ul www.financiarul.com.

×