x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Anchetă de AMPLOARE pe piața de energie din Italia. 7 companii suspectate de ilegalități în stabilirea prețurilor

Anchetă de AMPLOARE pe piața de energie din Italia. 7 companii suspectate de ilegalități în stabilirea prețurilor

de Redacția Jurnalul    |    13 Dec 2022   •   12:30
Anchetă de AMPLOARE pe piața de energie din Italia. 7 companii suspectate de ilegalități în stabilirea prețurilor
Sursa foto: Hepta

7 companii din energie sunt anchetate de Autoritatea de Reglementare Antitrust din Italia, în cadrul unei ample investigații, scrie Reuters.

Acestea sunt suspectate de comportament ilegal în stabilirea prețurilor la electricitate și gaze naturale pentru consumatori la electricitate și gaze naturale. 

Societățile vizate sunt Enel, Eni, Hera, Edison, A2A, ACEA şi grupul francez Engie, care reprezintă acirca 80% din piaţa italiană.

Validitatea contractelor încheiate de acestea  în perioada 10 august 2022 - 30 aprilie 2023 a fost suspendată deoarece firmele puteau să modifice prețul, fapt ce încalcă decretul guvernamental din 9 august 2022. 

Potrivit principiului neretroactivității legii, schimbările de prețuri în vigoare înaintea semnării decretului au fost excluse. 


 

×