Angajaţii din Finanţe au încheiat protestul în jurul orei 13:00, dar anunţă că se vor mobiliza pentru o nouă acţiune similară în cursul zilei de miercuri, când angajaţi din toată ţara vor fi chemaţi să protesteze la Bucureşti, la sediul Ministerului Finanţelor Publice, întrucât în urma aplicării noii legi a salarizării unitare peste 12.000 de angajaţi din sector vor avea salarii diminuate între 10% şi 35%.
"Probabil că miercuri, împreună cu colegii noştri din ţară, toţi colegii vor fi convocaţi la Bucureşti, vom lua o decizie împreună cu domnul ministru. Suntem alături de colegii noştri din ţară care au ieşit la această acţiune. Nu putem să vorbim mai mult despre vreo propunere de la Ministerul Finanţelor Publice, care a spus că trebuie analizat, împreună cu bugetul, propunerile pe care le fac", a declarat, luni, preşedintele SED Lex, Vasile Marica, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii MFP.
Acesta a menţionat că în cadrul noii legi a salarizării unitare salariile angajaţilor din Finanţe vor scădea cu circa 10-35%
"În primul rând vorbim despre legea salarizării şi despre faptul că scad salariile. Cred că este foarte clar pentru toată lumea că avem oameni bine pregătiţi şi care ştiu cu ce se mănâncă legea salarizării, iar la ora actuală acest protest spontan a făcut să priceapă şi MFP, probabil că şi în Parlament se va auzi acest ecou, că scad salariile. Cred că niciun parlamentar, nici ministrul Finanţelor, nici ministrul Muncii nu pot fi de acord cu scăderea salariilor, indiferent câţi oameni sunt cărora le scad salariile, că sunt 5, că sunt 1.000, că sunt 30, între 10% şi 35% este enorm", a spus liderul sindical.
Marica a subliniat că protestul declanşat luni dimineaţa nu a fost organizat de sindicat, ci de către angajaţii din Finanţe.
"Noi nu putem să spunem nici să rămână, nici să înceteze, nu noi l-am pornit. Noi nu facem decât să vedem dacă oamenii acceptă să îi reprezentăm în această acţiune. Dacă nu, s-ar putea să îşi numească ei oameni să vină la această discuţie. Este o nemulţumire generală şi ar fi o prostie să cred, că noi, sindicatele, am încercat să discutăm cu Guvernul, să aducem la discuţie scăderea de salarii, am făcut propuneri faţă de grila de salarii", a mai spus preşedintele SED Lex.
Totodată, preşedintele SED Lex a precizat că peste 12.000 de angajaţi din Finanţe vor avea de suferit, adică vor avea salarii diminuate, în urma aplicării noii legi a salarizării unitare.
"Din punctul nostru de vedere, circa 12.000 de salarii scad în proporţie de 10-35%, pentru că legea este făcută de aşa natură încât până în 2022 nu ştim cât fluctuează valorile, pentru că nu ştii salariul în plată la ora actuală, fiind diferenţiat. Nu puteţi să calculaţi lucrul acesta, pe asta a mizat şi Guvernul, pentru că are o previziune greşită, iar salariul minim diferenţiat.
MFP este partea legislativului, deoarece el trebuie să susţină toate amendamentele la toate comisiile de specialitate. MFP şi Ministerul Muncii sunt singurele două ministere care trebuie să răspundă în faţa Parlamentului de modul în care se aplică legea", a mai spus liderul sindical.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae Stan, susţine că va face demersurile necesare, astfel încât nemulţumirile angajaţilor "să fie auzite" şi să se găsească soluţii " în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei".
"Nemulţumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuţii cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanţelor şi al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia. Le solicit şi pe aceasta cale să îşi reia lucrul şi îi asigur că în calitatea mea de preşedinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie auzite şi să găsim soluţii în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei", a declarat, luni, Bogdan Nicolae Stan, preşedintele ANAF, într-un comunicat remis AGERPRES.
Angajaţii din Finanţe au declanşat luni dimineaţa un protest spontan la nivel întregii ţări, aceştia fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării bugetare, care prevede scăderi salariale de până la 20% din salariul actual în acest sector.
Protestul a început la Direcţia Finanţe Bucureşti, dar de la ora 10:30 cei aproximativ 500 de protestatari au plecat în marş către Ministerul Finanţelor Publice.AGERPRES