Persoanele care nu realizează venituri pot opta, începând de ieri, să nu mai achite contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS), urmând să plătească o sumă fixă, doar în cazul în care vor avea nevoie de internare în spital sau de alte servicii medicale. Alternativa este plata lunară a unei sume.
Potrivit Legii 112 din 2016, publicată ieri în Monitorul Oficial, persoanele care nu realizează venituri pot opta să renunţe la plata lunară a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi să aleagă să achite o sumă fixă atunci când au nevoie de servicii medicale. Până acum, persoanele necuprinse în câmpul muncii erau obligate, conform Codului Fiscal, să se înscrie în baza de date a Fiscului şi să plătească lunar o sumă echivalentă cu 5,5% din salariul minim brut pe economie pe o perioadă de minimum un an. La valoarea actuală a salariului minim, de 1.250 de lei, suma lunară de plătit este de 68,75 de lei pe lună. De acum înainte, plata se va efectua lunar, şi nu trimestrial, cum era prevăzut.
Varianta plăţii direct la spital
În cazul persoanelor care aleg să nu mai dea această contribuţie lunară, suma pe care vor trebui să o achite atunci când apelează la serviciile publice de sănătate va fi echivalentă cu 5,5% din şapte salarii minime pe economie, adică 481,25 de lei, la nivelul actual al salariului minim. Noua lege mai prevede şi faptul că persoanele fizice care realizează în cursul unui an fiscal venituri mai mici ca valoarea a 12 salarii minime pe economie din investiţii sau din alte surse sunt scutite de la plata CASS.