Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să mențină nemodificată dobânda de politică monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, transmite Reuters.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% și minus 0,50%.
„Consiliul guvernatorilor se aşteaptă ca dobânzile cheie ale BCE să rămână la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa o convergenţă robustă a perspectivelor inflaţiei către un nivel aproape, dar sub 2% în cadrul orizontului de proiecţie, iar o astfel de convergenţă se reflectă în dinamica inflaţiei", se arată într-un comunicat de presă al BCE.
După ce economia zonei euro a înregistrat un declin istoric în trimestrul doi din 2020, analiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să adopte noi măsuri de stimulare, posibil în decembrie.
Cel mai important aspect pentru BCE, respectiv rata anuală a inflaţiei în zona euro, a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit unei estimări preliminare publicate săptămâna trecută de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în luna august 2020, de la un nivel de 0,4% în luna iulie.