"Pentru Grupul Financiar Banca Transilvania, achiziţia arată interesul pentru dezvoltarea pieţei de leasing, creşterea şi întărirea echipei, respectiv transferul de expertiză", se arată în comunicat ul instituției
Acordul a fost semnat în ianuarie 2022 și a trebuit apoi aprobat de Consiliul Concurenţei.
Consultanţii tranzacţiei au fost, pentru Banca Transilvania, PwC, D&B David şi Baias S.C.A., iar pentru Grupul Ţiriac, Filip & Company.
Ţiriac Leasing este a treia companie de profil şi prima companie de leasing independentă cumpărată de BT, după Idea Leasing şi ERB Leasing. În 2019, ERB Leasing a fuzionat cu BT Leasing, iar Idea Leasing este în etapa de integrare în Grupul Financiar BT.
BT Leasing şi Ţiriac Leasing au peste 20 de ani de activitate în domeniu. Ţiriac Leasing are un portofoliu de produse de leasing şi oferă finanţare în sistem de leasing financiar pentru toate modelele de autovehicule şi finanţare de echipamente. Clienţii sunt companii private, instituţii din sectorul public, multinaţionale, persoane fizice şi persoane fizice autorizate. Actiivele se ridicau la 213 milioane de euro în 2021.